mar. dec. 10th, 2024

Comunicat de presă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița își mărește echipa. După ieșirea la pensie a unor colegi, ajunși la limită de vârstă, două locuri din cadrul compartimentului Sănătate și Securitate în Muncă au rămas vacante.

Astfel, ITM Dâmbovița organizează concurs, pentru ocuparea a două posturi publice de execuție de inspector de muncă, clasa I, grad profesional superior și inspector de muncă, clasa I, grad profesional principal.

Cei care doresc să participe la concurs trebuie să depună la sediul ITM un dosar, care să conțină formularul de înscriere prevăzut în anexa nr. 3, din H.G. nr. 611/2008, curriculum vitae – modelul comun european, copia actului de identitate, copiile diplomelor de studii, certificatelor şi altor documente care atestă efectuarea unor specializări şi perfecţionări, copia carnetului de muncă și a adeverinţelor eliberate de angajator pentru perioada lucrată, care să ateste vechimea în muncă şi în specialitatea studiilor necesare ocupării funcţiei publice, copia adeverinţei care atestă starea de sănătate corespunzătoare, eliberată cu cel mult 6 luni anterior derulării concursului de către medicul de familie al candidatului, cazier judiciar și declaraţia pe propria răspundere sau adeverinţa care să ateste calitatea sau lipsa calității de lucrător al Securității sau colaborator al acesteia, în condițiile prevăzute de legislația specifică.

Condițiile specifice de ocupare a posturilor prevăd:

  • studii universitare de licentă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată absolvite cu diplomă de licentă sau echivalentă în domeniile fundamentale: științe inginerești, științe agricole și silvice, ştiinţe juridice, ştiinţe economice sau în specializările: sociologie, psihologie, medicină, administraţie publică şi ştiinţe politice;
  • vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcției publice – minimum 7 ani pentru gradul superior și minimum 5 ani pentru gradul principal;
  • cunoştinţe de operare PC – nivel mediu (dovedite cu documente).

Doritorii, care se încadrează în condițiile prevăzute de metodologia de concurs, pot depune dosarele în perioada 14 martie – 4 aprilie 2022, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Dâmboviţa, strada Revoluţiei, bloc C8, la Compartimentul Resurse Umane. Selecţia dosarelor se va realiza în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data expirării termenului de depunere a acestora.

Concursul va consta în două probe, una scrisă, programată a se desfășura pe data de 14 aprilie, ora 10.00, în Amfiteatrul Paraschiv Vagu al Universității Valahia din Târgoviște și un interviu, la care vor participa doar candidaţii care au fost declaraţi admişi la prima probă și care va fi organizat în termen de maximum 5 zile lucrătoare de la data susţinerii probei scrise.

Bibliografia de concurs este afișată la sediul ITM Dâmbovița și pe pagina de internet a instituției, la secțiunea DESPRE ITM DAMBOVITA – CONCURS. De asemena, informații suplimentare se pot obține la telefon/fax: 0245612021/0245615240, sau prin e-mail, itmdambovita@itmdambovita.ro, persoană de contact: Solomon Florentina – consilier resurse umane.