Comunicat de presă
Substanțele chimice sunt peste tot în viața noastră de zi cu zi și joacă un rol fundamental în majoritatea activităților desfășurate de agenții economici. Pe lângă beneficiile pe care le au, multe dintre acestea au însă și caracteristici periculoase, ce pot dăuna sănătății umane și mediului. Deși nu toate ridică aceleași probleme, unele pot cauza chiar cancer, afectează sistemele imunitar, respirator, endocrin, reproductiv și cardiovascular, slăbesc capacitatea de răspuns la vaccinuri și sporesc vulnerabilitatea la boli. Expunerea la aceste substanțe chimice dăunătoare constituie, prin urmare, o amenințare pentru sănătatea umană. În plus, poluarea chimică este unul dintre principalii factori care pun în pericol sănătatea mediului, afectând și amplificând crizele planetare, precum schimbările climatice, degradarea ecosistemelor și pierderea biodiversității.
În ultimii ani, Inspecţia Muncii a derulat acţiuni de informare și control pentru verificarea modului în care sunt respectate cerințele minime de securitate și sănătate în muncă, privind utilizarea substanțelor chimice periculoase. Astfel a fost inclusă în Programul cadru de acţiuni pentru anul 2024, Acţiunea de control vizând modul de respectare a cerinţelor minime de securitate şi sănătate în muncă pentru protecţia lucrătorilor, împotriva riscurilor legate de expunerea la agenţi chimici periculoşi la locul de muncă, ce se desfășoară și la nivelul județului Dâmbovița, în perioada 21 octombrie – 29 noiembrie 2024. În cadrul acesteia, ITM Dâmbovița va verifica cu prioritate utilizarea substanţelor care prezintă un pericol deosebit pentru securitatea şi sănătatea lucrătorilor şi care fac obiectul unor reglementări speciale.
Inspectoratul Teritorial de Muncă Dâmbovița dorește să se asigure, astfel, că substanțele chimice folosite de agenții economici în activitățile desfășurate sunt utilizate într-un mod cât mai mai sustenabil, și că cele care au efect nociv asupra sănătății umane și a mediului sunt înlocuite în cât mai mare măsură cu alternative mai puțin nocive, astfel încât sănătatea lucrătorilor să nu fie afectată de utilizarea acestora. Acolo unde acest lucru nu este posibil, angajatorii trebuie să ia toate măsurile de prevenire și protecție cu scopul de a reduce impactul asupra angajaților (supravegherea stării acestora de sănătate, asigurarea unei alimentații de protecție, echipamente de muncă sigure, echipamente individuale de protecție).
În paralel, inspectorii de muncă din cadrul Serviciului Sănătate și Securitate în Muncă derulează și o campanie de informare a angajatorilor cu privire la riscurile pe care le reprezintă substanțele chimice periculoase și modul în care pot reduce impactul acestora.
Informații complete despre principalii agenţi chimici periculoşi și efectele acestora puteți găsi pe site-ul ITM Dâmbovița, la secțiunea „Materiale de conștientizare”.