lun. dec. 23rd, 2024

www.mariusbuga.ro_images_caniculaNe așteptăm în acest sfârşit de săptămână, în care se anunţă o vreme caniculară, la o afluenţă mare de public către zona montană, zonele cu verdeață din jurul localităților urbane şi locurile de agrement organizate în aer liber, unde cetăţenii se vor duce să se răcorească şi relaxeze, scăpând puţin de “arşiţa” ce s-a instalat şi în locuinţe.

Dar pentru ca distracţia să nu fie umbrită de producerea unor evenimente care ar putea pune în pericol viaţa, bunurile materiale şi mediul înconjurător, Serviciul Prevenire din cadrul I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa recomandă cetăţenilor care doresc să se relaxeze la un grătar în aer liber, turiştilor şi amatorilor de drumeţii montane să respecte următoarele măsuri preventive:

  • instalarea corturilor şi grătarelor se face numai în locurile de popas special amenajate în acest sens;

  • focurile de tabără şi cele pentru prepararea mâncării pot fi aprinse doar în locurile special amenajate, cât mai îndepărtate de vegetaţie şi în nici un caz pe timp de secetă excesivă ori în condiţii de vânt;

  • nu lăsaţi niciodată focul nesupravegheat;

  • înainte de plecare asiguraţi-vă că focul este stins. Stropiţi cenuşa cu apă, până ce jarul este stins complet;

  • dacă întâlniţi focuri lăsate de alţii, stingeţi-le;

  • supravegheaţi în permanenţă copiii;

  • resturile de ţigări nu se aruncă la întâmplare;

  • menţineţi curăţenia în pădure: aruncaţi în locurile special amenajate hârtiile, resturile de mâncare ori sticlele;

  • la cazare: solicitați de la recepție/administrator informații referitoare la regulile de prevenire a incendiilor ce trebuie respectate în spațiile de cazare, a modului de comportare, evacuare și de anunțare în timp util în caz de incendiu;

  • în spaţiile de cazare: nu utilizați consumatori electrici improvizaţi sau care prezintă defecțiuni, nu lăsați sub tensiune aparatura electrică nesupravegheată şi nu modificaţi destinaţia circuitelor existente. În situaţia în care observaţi deficienţe în acest sens sesizaţi imediat administraţia unităţii de cazare;

  • Anunţaţi imediat orice incendiu pe care îl observaţi la 112 !

Pentru cetăţenii care rămân acasă, în special pentru cei din mediul rural, I.S.U. “Basarab I” Dâmboviţa face următoarele recomandări preventive:

  • în perioadele de caniculă şi secetă prelungită, arderea miriştii, vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale este interzisă;

  • restricţionarea efectuării, în anumite intervale din timpul zilei, a unor lucrări ce creează condiţii favorizante pentru producerea de incendii prin degajări de substanţe volatile sau supraîncălziri excesive;

  • asigurarea protejării faţă de efectul direct al razelor solare a recipientelor, rezervoarelor şi a altor tipuri de ambalaje ce conţin lichide inflamabile sau gaze lichefiate sub presiune;

  • supravegherea permanentă a copiilor în vederea preîntâmpinării jocului acestora cu focul;

Echipajele SMURD ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Basarab I” Dâmboviţa sunt pregătite să intervină pentru acordarea primului ajutor medical calificat, iar celelalte echipe specializate vor acționa pentru limitarea efectelor probabile produse de aceste schimbări ale vremii.

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE