mar. dec. 24th, 2024

parastasMiercuri, 5 decembrie 2018, ca delegat al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhului României, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de Părintele Vicar Eparhial, a participat, la Curtea de Argeș, la parastasul de un an de la trecerea la cele veșnice a Majestății Sale, Regele Mihai I al României.

După o scurtă evocare a Regelui Mihai I de către Mitropolitul Nifon, slujba de pomenire a fost săvârșită de către Înaltpreasfinția Sa, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox al Europei Occidentale și Meridionale și Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic al Argeșului și Mușcelului, în Catedrala Eparhială istorică de la Mânăstirea Curtea de Argeş, iar apoi a fost rostită o rugăciune la mormântul Regelui, în pridvorul noii Catedrale arhiepiscopale și regale,cu hramurile Sfânta Muceniță Filofteia și Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil.

La ceremonie, au luat parte M.S. Margareta, custodele Coroanei, şi A.S.R. Principele Radu, dar şi membri ai Familiei Regale, împreună cu numeroși credincioși.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI