Sub președinția Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, în Sala „Independența” din Târgoviște, s-a desfășurat marți, 5 noiembrie 2024, Conferința Pastoral-Misionară din cea de-a doua parte a anului, ce a avut ca temă „Anul comemorativ al tuturor Sfinților Tămăduitori fără de Arginți”.
Au participat, alături de preoții din Eparhie: Părintele Vicar Eparhial, Părintele Secretar Eparhial, Părinții Consilieri și Inspectori de la Centrul Eparhial, Protopopii celor cinci Protoierii, precum și stareții și starețele de la mânăstirile din Eparhie.
În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a aprofundat semnificația pastoral-misionară a temei anului omagial și comemorativ, prilej de reactualizare și aprofundare a cunoștințelor teologice, arătând care este sensul spiritual al bolii și al suferinței în iconomia dumnezeiască, precum și faptul că ele sunt prilejuri de manifestare a filantropiei și solidarității, ca mărturie creștină, precum și ca modalitate de a sprijini pe semenii noștri aflați în necazuri și încercări. Înaltul Ierarh a îndemnat pe clerici să fie aproape de păstoriții lor, să le ofere alinare prin intermediul slujirii sacramentale și a cuvântului Evangheliei, dar și prin inițiative concrete care să concentreze iubirea față de semenii noștri. Părintele Mitropolit Nifon a evidențiat că sfinții doctori fără de arginți sunt modele de jertfelnicie, dăruire și iubire față de aproapele, care au mărturisit iubirea milostivă a Bunului Dumnezeu prin fapte de slujire a celor bolnavi, abordând cu delicatețe, înțelegere și bunătate suferința umană, devenind astfel modele demne de urmat pentru medicii și pentru clericii de astăzi.
Referatele au fost susținute de: Pr. prof. univ. dr. Florea Ștefan, Pr. conf. univ. dr. Cosmin Santi și de dl. Asist. univ. dr. Cosmin Cîrstea, din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității ”Valahia” din Târgoviște.
La finalul dezbaterilor prilejuite de tema conferinței, au fost prezentate comunicări din partea Centrului eparhial, preoții primind îndrumări referitoare la slujirea lor pastoral-misionară de la parohii.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI