TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

IPJ Dâmboviţa – Sărbătoarea FLORIILOR în siguranţă!

jaft4COMUNICAT DE PRESĂ

Sărbătoarea FLORIILOR în siguranţă!

În contextul manifestărilor prilejuite de Sărbătoarea Floriilor, peste 170 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa vor acţiona zilnic, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente de ordine şi siguranţă publică, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea climatului de ordine şi linişte publică.

Astfel, efectivele de ordine publică, poliţie rutieră, investigaţii criminale şi de la alte structuri se vor afla în stradă, în dispozitive mixte de ordine şi siguranţă publică, precum şi în proximitatea lăcaşurilor de cult sau de desfăşurare a manifestărilor publice circumscrise acestei sărbători.

101 patrule de siguranţă publică, dintre care 9 pedestre şi 92 auto, vor acţiona pentru prevenirea şi combaterea evenimentelor negative.

Activităţile vor fi desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice.

Pe drumurile publice, pe principalele artere din zonele turistice, pe traseele de acces către aceste zone, precum şi în zona lăcaşelor de cult religios, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pentru menţinerea fluenţei şi prevenirea producerii unor evenimente grave, în general a celor generate de excesul de viteză, fiind amplasate, în acest sens, în trafic, aparate radar.

Poliţiştii de la transporturi vor asigura patrularea în trenurile de călători, staţii şi triaje.

În caz de nevoie, apelaţi cu încredere 112 – Apelul Unic de Urgenţă!

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.