mie. dec. 25th, 2024

confCOMUNICAT DE PRESĂ

La Centrul de Analiză și Prevenire a Criminalității a fost organizată o conferință de presă, susținută de șeful Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, comisar șef de poliție Zepiși Danil și de către conducerile Inspectoratului Județean de Jandarmi și Inspectoratului pentru Situații de Urgență.

Au fost prezentate aspecte privind situația operativă înregistrată în primele 8 luni ale acestuia an și măsurile dispuse pentru siguranța elevilor și cadrelor didactice.

În perioada ianuarie-august a.c., la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, infracționalitatea sesizată cunoaște un trend descendent, înregistrându-se o scădere de 10,33%.

Astfel, infracțiunile judiciare sesizate scad cu 8,11%, iar cele de altă natură cu 28,03 %.

Infracțiunile contra persoanei scad cu 5,31%, dintre care evidențiem infracțiunile de „lovire sau alte violențe” (-4,98%,), amenințările (-5,93%) și tâlhăriile (-9,37%).

Diminuări semnificative regăsim și pe palierul furturilor, respectiv o scădere de 9,82%.

Furturile din societățile comerciale scad cu 21,54%, iar cele de animale și păsări cu 28,46%.

Pe linie de silvicultură, au fost sesizate 149 de fapte, cu 6,87% mai puține comparativ cu perioada similară a anului trecut, iar în domeniul armelor și munițiilor 98 de infracțiuni, cu 21,6% mai puține.

Cu privire la infracționalitatea stradală sesizată, și aici se înregistrează scăderi (-14,1% fapte).

Au fost înregistrate mai puține furturi (-26), tâlhării (-2) și infracțiuni de ultraj contra bunelor moravuri(-1), toate comise în mediul stradal.

Referitor la dosarele penale cu autori necunoscuți, în perioada supusă analizei, se remarcă scăderi în sensul că au fost înregistrate cu 13,91 % mai puține lucrări penale cu autor necunoscut.

Pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică, în perioada supusă atenției, polițiștii au organizat 81 de razii și 5.960 de acțiuni, dintre care 921 au fost pe linie de poliție rutieră, 507 pe linie de ordine publică și 513 în domeniul investigațiilor criminale.

Pentru abaterile de la normele contravenționale, în primele opt luni ale acestui an, polițiștii din Dâmbovița au aplicat 89.912 de sancțiuni contravenționale, dintre care 1.428 au fost la Legea 12/1990, 13.711 pentru nerespectarea prevederilor

Legii 61/1991, 147 pe linie de pază și protecție a bunurilor și 370 în domeniul silviculturii.

Cele mai multe amenzi, 70.700, au fost aplicate participanților la trafic ca urmare a abaterilor comise.

Peste 17.130 de amenzi au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 343 pentru depășiri neregulamentare, 1099 pentru opriri și staționări în locuir interzise și 15.384 pentru neportul centurii de siguranță.

Alte 985 sancțiuni contravenționale au fost aplicate pentru utilizarea neregulamentară a telefonului în timpul deplasărilor pe drumurile publice și 132 pentru neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată.

Pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și vehiculelor au fost aplicate 814 sancțiuni contravenționale, iar pentru șofat sub influența băuturilor alcoolice 224 de amenzi.

Și indisciplina pietonală a fost sancționată de către polițiști, pe acestă linie fiind aplicate 5.428 de sancțiuni contravenționale.

Pentru abaterile comise de alte categorii de participanți la trafic au fost aplicate peste 8.000 de amenzi.

Datorită prezenţei active a poliţiştilor în stradă, Dâmboviţa este unul dintre judeţele care, în primele 8 luni ale acestui an, înregistrează un trend descendent în ceea ce priveşte accidentele de circulaţie.

Astfel, în perioada ianuarie-august a.c., pe raza judeţului Dâmboviţa, s-au produs cu 7,20% mai puține accidente rutiere, comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Primele patru cauze generatoare sunt neacordarea priorității de trecere pietonilor sau vehiculelor (80), abaterile comise de bicicliști (76), nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare în mers (61) și viteza excesivă sau neadaptată (57).

Pe parcursul sezonului estival, polițiștii au organizat 796 de acțiuni, au intervenit la 3.922 de evenimente, dintre care 2.759 au fost sesizate prin numărul unic pentru apeluri de urgență 112 și au aplicat 29.425 de sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 7.002.978 de lei.

Din totalul amenzilor, 3.912 au fost aplicate pentru nerespectarea liniștii și ordinii publice conform Legii 61/1991 și 24.249 pentru încălcarea normelor rutiere, dintre care 103 pentru șofatul sub influența alcoolului și 6.506 pentru viteză excesivă.

Ca măsură complementară, polițiștii au reținut 1.252 de permise de conducere, au retras 674 de certificate de înmatriculare și au confiscat bunuri în cuantum total de 153.106 de lei.

În ceea ce privește siguranța elevilor, polițiștii continuă acţiunile pentru asigurarea unui climat de siguranţă în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar, pentru prevenirea şi combaterea delincvenţei juvenile şi a victimizării minorilor, pentru eficientizarea măsurilor necesare asigurării bunei desfăşurări a procesului instructiv-educativ.

La început de an școlar, polițiștii au realizat o evaluare referitoare la reţeaua unităţilor de învăţământ preuniversitar şi stadiul asigurării cu mijloace de protecţie şi pază a acestor obiective.

Astfel, au fost identificate, în tot județul, 539 de unităţi şcolare – grădiniţe, şcoli gimnaziale, licee şi colegii, dintre care 533 sunt publice și 6 private.

Verificările poliţiştilor au relevat că, din totalul unităţilor de învăţământ preuniversitar, 142 sunt asigurate cu pază umană, din care 88 în mediul urban și 54 în rural.

Totodată, 220 sunt dotate cu sisteme de supraveghere video (63 în mediul urban și 157 în mediul rural).

De asemenea,61 de unităţi de învăţământ sunt prevăzute atât cu pază umană cât şi cu sisteme de supraveghere video, dintre care 36 în mediul urban şi 25 în mediul rural.

Pe parcursul anului școlar 2016-2017, datorită eforturilor conjugate, infracționalitatea în acest sector a cunoscut un trend descendent, fiind înregistrate 80 de infracţiuni, cu 22.3% mai puține decât în anul școlar anterior.

Dintre acestea, 54 au fost comise în incinta și zona adiacentă unităţilor de învăţământ din mediul urban şi 26 în cele din mediul rural.

Cele mai multe infracțiuni au fost de loviri sau alte violențe (48) și furturi (18).

Încă din prima zi a noului an școlar, polițiștii din Dâmbovița au reluat activităţile în zona unităţilor de învăţământ preuniversitar.

Măsurile luate de poliţişti sunt structurate pe trei paliere:

  • prevenirea, prin acţiuni educative;

  • verificarea modului de supraveghere, pază și acces în unităţile şcolare în conformitate cu prevederile Legii nr. 333/2003;

  • activităţi pentru menţinerea ordinii publice, intervenţia în cazul evenimentelor produse în perimetrul unităţilor şcolare, sesizate prin „112” şi combaterea absenteismului şcolar.

De asemenea, echipajele de poliţie rutieră acționează, zilnic, pentru dirijarea/fluidizarea traficului pe principalele drumuri care converg către unităţile de învăţământ şi prevenirea accidentelor de circulație.