28 aprilie 2024
IPJ Dâmboviţa îţi arată ce e DINCOLO DE APARENŢE

IPJ Dâmboviţa îţi arată ce e DINCOLO DE APARENŢE

Poliţiştii dâmboviţeni continuă activitatea de prevenire în cadrul proiectului „ DINCOLO DE APARENŢE ”

În ziua de 30 martie 2012, poliţiştii de proximitate din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte vor participa la o întâlnire cu elevi, studenţi şi cadre didactice, în cadrul Proiectului Educaţional „DINCOLO DE APARENŢE” încheiat între Poliţia Municipiului Târgovişte, Compartimentul Poliţiei de Proximitate, Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni, Centrul de Reeducare Găeşti şi Inspectoratul Şcolar Dâmboviţa. Activităţile se vor desfăşura începând cu ora 10:00 la Şcoala Generală „Prof. Paul Bănică” Târgovişte, cu participarea a 60 de elevi ai claselor V-VIII, şi respectiv ora 11:00, la Facultatea de Drept şi Ştiinţe Social-Politice din cadrul Universităţii Valahia, la care sunt invitaţi să participe 150 de studenţi.

Tema întâlnirii, la care vor fi prezenţi şi un minor din cadrul Centrului de Reeducare Găeşti, precum şi o persoană privată de libertate din Penitenciarul de Maximă Siguranţă Mărgineni, este prevenirea şi combaterea violenţei prin sensibilizarea tinerilor asupra comportamentelor ce trebuie adoptate în cazul actelor de violenţă juvenilă, precum şi în cazul consumului de alcool şi droguri, efectele acestora conducând la privarea de libertate.

Printre obiectivele Proiectului „DINCOLO DE APARENŢE” reamintim:

– identificarea situaţiilor de risc care conduc la comiterea acţiunilor de violenţă prin valorificarea potenţialului educativ şi a experienţelor de viaţă.

– realizarea unor întâlniri interactive, transmiterea unor mesaje antiinfracţionale din partea persoanelor care execută pedepse privative de libertate şi a minorilor din centrul de reeducare.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial