29 martie 2024
Investiţii la Corbii Mari şi Gura Şuţii

Investiţii la Corbii Mari şi Gura Şuţii

copertaComunicat de presă

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița continuă seria vizitelor de lucru la obiectivele de investiții din județ

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea – însoțit de vicepreședinții Luciana Cristea și Alin Manole, și șeful Direcției Generale Infrastructură Locală, Vasile Dinu – a efectuat o vizită de lucru în localitatea Corbii Mari, unde se află în desfășurare două proiecte de investiții derulate prin Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR): „Construire grădiniță 3 grupe – program scurt”, în valoare de 2.051.091 lei și „Realizare infrastructură de apă uzată în comuna Corbii Mari”, în valoare de 4.500.176 lei.

Alături de primarul comunei Corbii Mari, Ionuț Bănică, pe parcursul vizitei de lucru, au mai fost verificate atât lucrările de iluminat public din comună, lucrări finanțate din bugetul local, cât și cele la obiectivul de investiții „Reabilitare DJ 701 Odobești – Crovu – Ungureni – Corbii Mari”, derulat prin Programul Național de Dezvoltare Rurală II (PNDL II), investiție în valoare de 7.311.208 lei.

Președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, s-a declarat mulțumit de stadiul lucrărilor de execuție a investițiilor derulate de autoritățile locale și a subliniat importanța implicării edililor în realizarea de investiții, pentru îmbunătățirea calității vieții dâmbovițenilor.

Vizita de lucru a continuat în localitatea Gura Șuții, unde au avut loc manifestări prilejuite de Ziua Comunei, în prezența parlamentarilor dâmbovițeni Rovana Plumb, Titus Corlățean și Corneliu Ștefan, inspectorului școlar general adjunct, Cristina Stroe, a mai multor consilieri județeni, autorități locale și locuitori ai comunei. În localitate a fost inaugurat obiectivul de investiții „Reabilitare și dotare cămin cultural”, finanțat prin Compania Națională de Investiții SA (CNI), cu o valoare de 1.171.101 lei. Cei prezenți au putut participa, în sediul căminului cultural, la o ceremonie de premiere a mai multor familii din localitate, care aniversează peste 50 de ani de căsătorie.

Biroul Comunicare, Relații Externe al Consiliului județean Dâmbovița

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial