mie. dec. 25th, 2024

exerExerciţiu de conducere şi cooperare, cu forţe şi mijloace în teren, la Secția Recuperare a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște.

 

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa a desfăşurat un exerciţiu de cooperare şi conducere, cu forţe şi mijloace în teren, având ca temă “Pregătirea, organizarea şi desfăşurarea acţiunilor de intervenţie pe timpul situaţiilor de urgenţă generate de cutremure’’.

SCENARIUL EXERCIŢIULUI:

Situaţia operativă specială nr. 1

În data de 23.11.2017, la ora 18:30, ISU „Basarab I” Dâmboviţa este anunţat, prin Sistemul Naţional Unic pentru Apeluri de Urgenţă 112, despre faptul că, în urma unui cutremur (cu magnitudinea de 7 grade pe scara Richter) produs în zona Vrancea, clădirea Secției Recuperare a Spitalului Județean de Urgență Târgoviște a fost parțial afectată, fiind surprinse în clădire 40 de persoane spitalizate, ce necesită a fi evacuate. Din informațiile furnizate de apelant, lifturile și scările de pe latura de sud a clădirii afectate nu mai pot fi folosite.

Cele 40 de persoane surprinse de cutremur se află la etajul 1, respectiv etajul 3, parterul și etajul 2 nefiind ocupate la ora producerii cutremurului.

         Situaţia operativă specială nr. 2

În data de 23.11.2017, la ora 19:30, în urma unei replici a seismului, scara de pe latura de vest a fost afectată între etajele 2 și 3, fiind necesară evacuarea unei persoane dintr-un salon situat la etajul 3 al clădirii.

De asemenea, în urma replicii, intrarea de pe latura de vest a devenit nesigură, existând riscul de prăbușire a plafonului.

         Situaţia operativă specială nr. 3

În data de 23.11.2017, la ora 20.00, se depășește capacitatea spitalului, un număr de 12 pacienți necesitând a fi relocați.

CERINŢELE CONDUCERII EXERCIŢIULUI :

  • În situaţia operativă specială nr.1 1 – evacuarea persoanelor surprinse în Secția Recuperare;
  • În situaţia operativă specială  nr.2 – evacuarea pe fereastră a persoanei de la etajul 3 și crearea unui dispozitiv de susținere a plafonului;
  • În situaţia operativă specială  nr.3 – relocarea pacienților;
  • Realizarea unei cooperări eficiente între structurile participante.

OBIECTIVELE GENERALE ALE EXERCIŢIULUI:

ü    verificarea pregătirii și reacției personalului din obiectiv;

ü    verificarea funcționării fluxului informațional-decizional;

ü    antrenamentul forţelor de intervenţie pentru realizarea reacției așteptate la astfel de evenimente majore;

ü    dezvoltarea deprinderilor de conducere și coordonare a intervenţiei;

ü    realizarea unei bune cooperări între forţele participante.

FORŢE PARTICIPANTE LA EXERCIŢIU:

  •          Instituția Prefectului – Județul Dâmbovița;
    • Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa (ofițeri din comandă, Grupa operativă, Centrul operațional, Serviciul Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, Serviciul Logistic, Detașamentul Târgoviște, Detașamentul Titu, Detașamentul Moreni);
    • Direcția de Sănătate Publică Dâmboviţa;
    • UPU – din Spitalul Județean de Urgență (SJU) Târgoviște;
    • Serviciul de Ambulanță Judeţean Dâmboviţa;
    • Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă (CLSU) Târgovişte;
    • Inspectoratul de Jandarmi Județean Dâmboviţa;
    • Inspectoratul de Poliție Județean Dâmboviţa;
    • Filiala Dâmboviţa a Societății Naționale de Cruce Roșie din România;
    • Inspectoratul Judeţean în Construcții Dâmboviţa.

 

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

AL I.S.U. „BASARAB I” DÂMBOVIŢA