TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ISU

Intervenţii de urgenţă pentru pompierii dâmboviţeni! Vezi unde

În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate la următoarele evenimente:

• Pompierii de la Detaşamentul Moreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin mixt din comuna I.L.Caragiale. Din cercetările efectuate, se pare că un scurtcircuit provocat de un aparat electrocasnic (filtru de cafea) a fost cauza probabilă a producerii incendiului. Au ars: tavanul din pvc al spaţiului comercial, aparatură electrocasnică şi electronică şi marfă combustibilă din magazin;

• Pompierii de la Detaşamentul Găeşti au fost solicitaţi la un accident rutier produs în satul Cuparu din comuna Dragodana. În urma producerii accidentului, o conductă de gaze a fost avariată, iar un stâlp de susţinere a cablurilor electrice a fost rupt, existând pericolul producerii unei explozii. Pentru a preveni producerea unui eveniment, pompierii au asigurat zona până la rezolvarea problemelor de către echipele specializate;

• Pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au fost solicitaţi pe B-dul Independenţei din din Mun.Târgovişte, pentru a debloca uşa unui apartament amplasat la etajul 4 al unui bloc de locuinţe. În sufragerie a fost găsită o persoană de sex masculin căzută pe covor, fiind în imposibilitatea de a se deplasa. Persoana a fost salvată, primind la faţa locului îngrijiri medicale.

• Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au intervenit în această perioadă pentru a acorda ajutor medical de urgență la 25 de solicitări. Afecțiunile pentru care au fost solicitați paramedicii au fost: traumatisme din diverse cauze, hipertensiune arterială, cefalee, afecţiuni respiratorii şi renale, dureri abdominale şi lombare. Pacienţii au fost transportaţi la spital pentru tratament de specialitate. COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.