În ultimele 24 de ore, echipajele de intervenţie din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au fost solicitate la următoarele evenimente:
Pompierii de la Detaşamentul Târgovişte au intervenit în comuna Aninoasa, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească (magazie). Din cercetările efectuate, se pare că folosirea intenţionată a unei surse de aprindere pentru a genera incendiul a fost cauza probabilă a producerii acestuia. Au ars: magazia din lemn pe o suprafaţă de cca.30mp, lemne de foc şi plante furajere depozitate în aceasta. Intervenţia promptă a pompierilor a salvat din calea flăcărilor celelalte anexe situate în imediata apropiere şi casa vecină;
Pompierii de la Garda Răcari au intervenit în comuna Ciocăneşti, pentru stingerea funinginii care s-a aprins pe interiorul unui coş de fum al unei locuinţe;
Echipajele SMURD din cadrul I.S.U.”Basarab I” Dâmboviţa au intervenit în această perioadă pentru a acorda ajutor medical de urgență la 28 de solicitări. Afecțiunile pentru care au fost solicitați paramedicii au fost: traumatisme din diverse cauze, hipertensiune arterială, cefalee, afecţiuni respiratorii, afecţiuni renale, halenă alcoolică, dureri abdominale şi lombare. Pacienţii au fost transportaţi la spital pentru tratament de specialitate.
* * * ATENŢIE la mijloacele de încălzire!
Având în vedere faptul că în ultima perioadă majoritatea incendiilor de la locuinţele şi gospodăriile cetăţeneşti s-au produs din cauza mijloacelor de încălzire, Inspecţia de Prevenire din cadrul I.S.U. „Basarab I” Dâmboviţa recomandă cetăţenilor care utilizează pentru încălzirea locuinţelor sobe, aparate ori mijloace electrice de încălzire, să respecte următoarele măsuri specifice de prevenire a incendiilor de locuinţe:
Asiguraţi verificarea, repararea, izolarea termică și curăţarea periodică a sobelor și a coșurilor de fum – numai cu personal autorizat; NU folosiţi decât materialul combustibil pentru care a fost destinată soba şi evitaţi supraîncărcarea acesteia; NU folosiţi soba decât cu uşiţa închisă; Aşezaţi o tăviţă metalică în faţa sobei, în dreptul uşiţei; NU aşezaţi în apropierea sobei sau pe aceasta materiale combustibile; Stingeţi focul din sobă înainte de a părăsi locuinţa; NU adormiţi niciodată cu soba aprinsă; Verificaţi integritatea aparatelor şi mijloacelor de încălzire electrice, iar în cazul în care acestea sunt defecte, reparaţi-le cu ajutorul unui specialist sau cumpăraţi-vă altele noi; NU aşezaţi aparatele de încălzire electrice în apropierea materialelor combustibile; NU aşezaţi materiale combustibile pe mijloacele de încălzire electrice; Decuplaţi aparatele de încălzire electrice înainte de a părăsi locuinţa sau de a adormi; NU lăsaţi niciodată copiii nesupravegheaţi cu soba aprinsă ori aparatele de încălzire electrice în funcţiune. Cetăţeni, nu uitaţi!
Printr-un comportament preventiv, vă salvaţi viaţa şi bunurile. „PAZA BUNĂ TRECE PRIMEJDIA REA”
COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE