Procurorii DIICOT au declansat in aceasta dimineata mai multe perchezitii domiciliare in Targoviste, pentru a destructura un grup infractional specializat in santaj si proxenetism. Grupul era condus de interlopul “Ghenosu”, care e deja in inchisoare. Grupul de infractori era format din 15 persoane si actionau pe raza judetului Dambovita. Acestia au recrutat 10 femei cu varste cuprinse intre 19 si 30 de ani, “carora le-au asigurat protectia in vederea practicarii prostitutiei de lux pe teritoriul Irlandei” – spun procurorii DIICOT. Acest grup era coordonat de Ghinea Florin Nicolae, zis „Ghenosu”, lider al lumii interlope dambovitene, din penitenciarul in care se afla incarcerat. Autoritatile afirma ca prostitutia era promovata prin intermediul unui site specializat, de tip „escort”, iar membrii gruparii au obtinut astfel suma de aproximativ 550.000 euro. Infractorii nu s-au ferit sa foloseasca si violenta asupra femeilor, pentru a le determina sa plateasca importante sume de bani, cu titlul de „taxa de protectie” sau dobanzi la imprumuturi, in valoare de 250.000 de euro. La sediul DIICOT Ploiesti au fost aduse pentru audiere 23 de persoane. De asemenea, procurorii au instituit sechestrul asigurator asupra asupra a cinci autoturisme de lux, care apartin membrilor gruparii.