“Vacanţă la Muzeul Poliţiei Române” continuă şi vara aceasta
În perioada 13-17 iulie a.c., 20-24 iulie a.c., 27-31 iulie a.c., în intervalul 10:00-12:00, la sediul Muzeului Poliţiei Române, situat în Târgovişte, str. Calea Domnească, nr. 187, se va derula programul “ Vacanţă la Muzeul Poliţiei Române”.
Acest proiect oferă elevilor de gimnaziu prilejul de a petrece o săptămână din vacanţa de vară într-un cadru festiv, în perimetrul muzeului.
Participanţii vor fi implicaţi în activităţi educaţionale sub forma unor lecţii deschise, ateliere de creaţie şi concursuri pe teme specifice muncii de poliţie, circulaţie rutieră, prevenirea şi combaterea infracţionalităţii din şcoli şi vor avea posibilitatea de a vizita gratuit Muzeul.
Activităţile se vor desfăşura conform următorului program:
În zilele de luni – 13, 20 şi 27 iulie 2015:
-prezentarea proiectului de către coordonator;
–cunoaşterea participanţilor (scurtă prezentare individuală a fiecărui elev participant);
-vizitarea Muzeului Poliţiei Române;
-atelier de creaţie;
În zilele de marti – 14, 21 şi 28 iulie 2015-activităţi pe linie de educaţie rutieră.
În zilele de miercuri – 15, 22 şi 29 iulie 2015 – vor continua activităţile pe linie de educaţie rutieră prin organizarea unor concursuri cu bicicletele, role, trotinete.
În zilele de joi – 16, 23 şi 30 iulie 2015– activităţi în cadrul campaniei ALEGE SIGURANŢA:
-lecţie deschisă despre prevenirea şi combaterea infracţionalităţii din şcoli, pe linia prevenirii delincvenţei juvenile şi victimizarea minorului prezentată de către lucrătorii de la Centrul de Prevenire a Criminalităţii;
–lecţie deschisă despre rolul câinelui poliţist în munca de poliţie;
–lecturare unor povestiri poliţiste, cu câini poliţişti;
–demonstraţie cu un câine poliţist;
–demonstraţie a unor lucrători din cadrul Serviciului pentru Acţiuni Speciale Dâmboviţa;
În zilele de vineri – 17, 24 şi 31 iulie 2015-activităţi în cadrul proiectului UN COPIL CRESCUT ÎN SIGURANŢĂ ESTE UN COPIL MAI FERICIT:
-dezlegare de enigme;
–demonstraţie a unor lucrători din cadrul Serviciului Criminalistic;
–evaluarea activităţii;
–festivitatea de premiere a participanţilor;
–propuneri ale elevilor pentru „Vacanţă la Muzeul Poliţiei”, ediţia 2016;
Înscrierile se fac în perioada 07 – 10 iulie 2015, între orele 9.00-17.00 la tel: 0245.212.990 sau 0721.70.91.75 ( Muzeograf Cristina Nica )