lun. dec. 23rd, 2024

boboteaza2Cu ocazia manifestărilor religioase prilejuite de Sărbătorirea Botezului Domnului şi a Sfântului Ioan Botezătorul, credincioşii se vor îndreapta în număr foarte mare spre lăcaşurile de cult pentru a participa la slujbele religioase.

Pentru siguranţa cetăţenilor şi protejarea lăcaşurilor de cult, în perioada 05 – 07 ianuarie 2016, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa va întreprinde activităţi specifice, astfel:

  • controale tehnice de prevenire, sprijin şi îndrumare efecuate de cadrele Inspecţiei de Prevenire la lăcaşurile de cult din judeţul Dâmboviţa, pentru verificarea asigurării măsurilor de apărare împortiva incendiilor;

  • participarea personalului din cadrul inspectoratului la activităţile religioase ce se desfăşoară în lăcaşurile de cult, la care se preconizează o afluenţă mare de credincioşi, în scopul supravegherii bunei desfăşurări a slujbelor şi a prevenirii unor situaţii deosebite;

  • operativitate ridicată în toate subunităţile inspectoratului pentru intervenţia în cazul producerii unor situaţii de urgenţă;

Având în vedere gradul sporit de vulnerabilitate la incendiu al lăcaşurilor de cult, în această perioadă, Inspecţia de Prevenire din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Basarab I” al judeţului Dâmboviţa recomandă respectarea următoarelor măsuri de apărare împotriva incendiilor:

  • ACCESUL credincioşilor în incinta lăcaşului de cult să fie permis în limita capacităţii bisericii;

  • INSTRUIREA cetăţenilor înaintea începerii manifestărilor religioase de către slujitorii bisericii, pentru cunoaşterea regulilor ce trebuie respectate în biserică, de către credincioşi, în scopul prevenirii incendiilor;

  • MENŢINEREA prin blocare a uşilor de acces / evacuare în poziţie deschisă, în mod obligatoriu, pe timpul slujbelor religioase;

  • PARCAREA autoturismelor personale să se facă astfel încât să nu se blocheze hidranţii de incendiu sau căile de acces pentru autospecialele serviciilor de urgenţă;

  • MARCAREA vizibilă a ieşirilor şi stabilirea modului de evacuare a persoanelor în caz de pericol, pentru evitarea producerii de accidente;

  • APRINDEREA şi aşezarea lumânărilor se va face numai în locurile special amenajate în acest sens (în exteriorul construcţiei şi la distanţa de siguranţă faţă de vegetaţie sau elemente combustibile);

  • SUPRAVEGHEREA permanentă a lumânărilor căzute sau consumate, a mijloacelor de încălzire ale lăcaşurilor de cult, precum şi interzicerea fumatului. După terminarea slujbelor religioase, se va asigura scoaterea de sub tensiune a aparatelor electrice şi instalaţiei de iluminat;

  • AMPLASAREA mijloacelor de încălzire şi a lumânărilor la distanţe de siguranţă faţă de materialele combustibile, precum mobilierul din lemn, perdele, covoare sau feţe de masă şi supravegherea acestora pe tot timpul funcţionării, atât în biserici, cât şi în locuinţe;

  • DOTAREA obligatorie a lăcaşurilor de cult cu mijloace de primă intervenţie şi menţinerea acestora în stare permanentă de funcţionare, dublată de instruirea corespunzătoare a personalului.

COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE

AL I.S.U. „BASARAB I” DÂMBOVIŢA