Dum. dec. 22nd, 2024

COMUNICAT DE PRESĂ

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița scoate la concurs 13 posturi de agenți și ofițeri de poliție prin încadrare directă.

La nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au fost scoase la concurs, prin încadrare directă, 8 posturi de ofițeri de poliție și 5 posturi de agenți de poliție.

Posturile scoase sunt în specialitățile: educaţie fizică şi autoapărare, conducere auto în regim prioritar şi defensiv, instrucţia tragerii, investigarea criminalității economice, investigații criminale, implementare proiecte, ordine publică – silvicultură, sociolog (linia de muncă cercetarea criminalității), cazier judiciar, statistică și evidențe operative și secretariat, documente clasificate și arhivă.

Înscrierile se fac online, în perioada 23 septembrie – 5 octombrie a.c., inclusiv în zilele nelucrătoare. Dosarul de înscriere trebuie să fie complet până la această dată, ulterior nemaiputând fi depuse documente.

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condițiile de participare, documentele necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor se regăsesc, începând de astăzi, pe site-ul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, secțiunea Carieră – Posturi scoase la concurs: https://db.politiaromana.ro/ro/cariera/posturi-scoase-la-concurs .

În perioada 21 – 29 octombrie a.c., se va desfășura proba eliminatorie de evaluare a performanței fizice, respectiv proba practică, în funcție de posturile pe care se candidează, dacă este prevăzută o astfel de probă.

La data de 6 noiembrie a.c., va fi desfășurată proba scrisă, de tip test grilă.

SUCCES TUTUROR CANDIDAȚILOR!