Inspectoratul de Jandarmi Județean “Mircea cel Bătrân” Dâmbovița recrutează candidați, în perioada 24 aprilie – 14 mai 2024, în vederea participării la concursul de admitere organizat la școlile postliceale ale Jandarmeriei Române.
Tinerii care doresc să devină jandarmi, pot opta pentru următoarele instituții:
Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgășani – 350 de locuri, din care 3 sunt destinate cetățenilor de etnie romă, iar 3 celor de altă minoritate;
Școala Militară de Subofițeri Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni – 350 de locuri, din care 3 sunt destinate cetățenilor de etnie romă, iar 3 celor de altă minoritate.
Persoanele care îndeplinesc condițiile și criteriile necesare (se regăsesc pe site-urile instituțiilor) pot depune cererea-tip de înscriere în perioada 24 aprilie – 14 mai a.c.
Cererile-tip de înscriere se completează de către candidat în mod lizibil, se semnează și se transmit exclusiv în format electronic, la structura Resurse Umane din cadrul inspectortului, la adresa de e-mail: resurse.umane@jandarmeriadambovita.ro inclusiv în zilele de sâmbătă și duminică. Dosarele se depun personal și în volum complet, până pe data de 21 mai a.c., la sediul IJJ Dâmbovița din municipiul Târgoviște, Bulevardul Regele Carol I, nr.49.
Sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape. După încheierea perioadei de recrutare, sunt planificate evaluarea psihologică a candidaților, proba de evaluare a performanței fizice și a cunoștințelor, iar, în final, examinarea medicală a candidaților rămași în concurs după parcurgerea etapelor amintite.
Pentru mai multe informații puteți apela la specialiștii din cadrul structurii de resurse umane, telefon fix 0245.640670, interior: 24.535.
sursa: IJJ Dâmboviţa