O persoană a fost reţinută şi alte 12 sunt cercetate de poliţiştii dâmboviţeni pentru comiterea de infracţiuni contra siguranţei circulaţiei pe drumurile publice
Ieri, 12 iunie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Fieni l-au depistat pe numitul B.I., de 23 de ani, din comuna Moroeni, în timp ce conducea un autoturism pe drumurile publice, fără să posede permis de conducere.
Întrucât bărbatul a mai fost depistat de poliţişti, în cursul lunii martie a.c., conducând autoturisme pe drumurile publice, deşi nu poseda permis de conducere, faţă de acesta s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore, urmând ca astăzi, 13 iunie 2014, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pucioasa cu propunere de luare a unor măsuri preventive.
De asemenea, poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au oprit pentru control, pe raza comunei Şelaru, un autoturism condus de numitul S.N., de 28 de ani, din localitate, care nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Având în vedere că bărbatul emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influenţa băuturilor alcoolice”.
Un bărbat, de 54 de ani, din localitatea Lunguleţu, este cercetat pentru comiterea infracţiunilor de „punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii” şi „punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul cu număr fals de înmatriculare sau înregistrare”, după ce a fost depistat de poliţişti conducând un tractor neînmatriculat, având aplicată o plăcuţă cu numere de înmatriculare false.
Alte 6 persoane, cu vârste cuprinse între 28 şi 58 de ani, au fost depistate de poliţiştii rutieri conducând autovehicule pe drumurile publice, deşi nu deţineau permise de conducere pentru nicio categorie de vehicule, ori aveau exercitarea dreptului de a conduce autovehicule suspendată.
Poliţiştii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere” sau „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată”, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.
Totodată, poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „punere în circulaţie sau conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat sau neînregistrat, potrivit legii”, în cazul a patru bărbaţi depistaţi la volanul unor autovehicule neînmatriculate .
Acţiune a poliţiştilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase
La data de 12 iunie a.c., poliţiştii specializaţi în domeniul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase au desfăşurat o acţiune pe linia verificării respectării prevederilor legale referitoare la regimul armelor şi muniţiilor.
Astfel, poliţiştii au descoperit la domiciliul unui tânăr, de 23 de ani, din Lunguleţu, o puşcă de tir, cu aer comprimat, de calibru 6,35 mm, deţinută fără drept.
Pe numele acestuia, s-a întocmit un dosar de cercetare penală sub aspectul comiterii infracţiunii prev. şi ped. de art. 342 alin. 2 din Codul Penal, respectiv de „deţinere sau portul fără drept de arme neletale din categoria celor supuse autorizării”.