
Pe parcursul zilei de ieri, 7 mai a.c., în urma probatoriului administrat de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște – Secția 1 Poliție Rurală Târgoviște, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, tânărul de 25 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, fiind cercetat într-o cauză penală privind comiterea infracțiunilor de înșelăciune, fals informatic și fals privind identitatea.
În urma celor 5 mandate de percheziție domiciliară, puse în aplicare în comuna Dragomirești, au fost descoperite și ridicate mai multe mijloace de probă, cât și înscrisuri folosire la comiterea faptelor.
Totodată, trei autoturisme au fost ridicate în vederea aplicării măsurii sechestrului asigurător.
Astăzi, 8 mai a.c., cel în cauză va fi prezentat magistraților, în vederea dispunerii unei măsuri preventive.
Precizăm faptul că pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale, prevăzute de Codul de Procedură Penală precum și de prezumția de nevinovăție.








