lun. dec. 23rd, 2024

Cercetări În ziua de 17 martie 2010, Poliţia Municipiului Târgovişte a fost sesizată de Z. C., din Târgovişte, că în jurul orelor 14.00, persoane necunoscute au încercat să-i sustragă din locuinţă suma de 2 500 de lei. La faţa locului s-a deplasat o echipă de poliţişti care a stabilit că partea vătămată, în timp ce se îndrepta spre domiciliul său, a fost acostată de doi tineri care au convins-o, sub pretextul de a-i oferi obiecte de uz casnic, cadou, cu ocazia unei promoţii, să le permită accesul în locuinţă. Profitând de neatenţia părţii vătămate, unul dintre autori, a încercat să sustragă suma de 2500 de lei, dintr-un şifonier, fiind surprins de Z. F., soţia părţii vătămate care se afla în locuinţă. Autorii au părăsit locul faptei, fără a exercita violenţe sau ameninţări, abandonând obiectele de uz casnic pe care le aveau asupra lor. A fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii unei tentative la infracţiunea de furt, în care se desfăşoară activităţi pentru identificarea autorilor. La finalizarea cercetărilor, sa va propune soluţie legală prin parchet. Cu toate că numărul infracţiunilor de acest gen este mic, datorită creării unui sentiment de nesiguranţă în rândul populaţiei, la nivelul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dâmboviţa, am luat unele măsuri de prevenire şi combatere. Este important ca cetăţenii să cunoască modurile de operare folosite de infractori pentru a fi în măsură să se protejeze. Pentru prevenirea acestor tipuri de fraude vă recomandăm să: – nu permiteţi accesul în locuinţă a unor persoane necunoscute care se recomandă ca fiind reprezentanţii unor societăţi comerciale care vă oferă, spre vânzare, bunuri la preţuri derizorii şi cadouri; – nu permiteţi accesul în locuinţă a unor persoane care vă abordează pe stradă, folosind prenume comune de persoane, pentru a vă crea impresia că vă cunoaşte; mai mult, vă oferă informaţii cu privire la familia şi rudele dumneavoastră, stabilite în străinătate,care vă trimit colete pentru care trebuie sa achitaţi o sumă de bani; – nu furnizaţi date personale prin niciun mijloc de comunicare unor persoane care, pentru a vă câştiga încrederea, vă oferă unele informaţii cu scopul de a vă induce în eroare. – nu luaţi în considerare eventualele mesaje în care sunteţi desemnat câştigător, fără temei, al vreunui concurs / sondaj organizat de o firmă de renume şi cu o puternică reputaţie; – nu acceptaţi în nici un caz să trimiteţi persoanelor necunoscute bani în avans pentru aducerea unui autoturism sau alt bun, la care aţi fost anunţat câştigător; – nu furnizaţi date confidenţiale prin telefon dacă apelul provine de la un număr ascuns sau un număr de mobil pe care nu-l cunoaşteţi; niciodată o societate nu va solicita aşa ceva; garantat este o tentativă de fraudare! – sunaţi operatorul de telefonie mobilă, dacă primiţi mesaje sau apeluri pe telefoanele mobile, pentru a le confirma daca este în derulare vreun concurs sau vreo campanie de premiere a abonaţilor; – nu expediaţi sume de bani prin mandate on-line, nu depuneţi bani în contul unor persoane necunoscute şi nu comunicaţi codul de reîncărcare al unor cartele telefonice unor persoane necunoscute care vă solicita acest lucru! Dacă aveţi suspiciuni cu privire la o anumită persoană, contactaţi poliţistul de proximitate sau, în cazuri urgente apelaţi POLIŢIA la numărul de telefon 112! Biroul de Presă