TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE

Încrederea în Dumnezeu, mai puternică decât grijile vieții

ÎNCREDEREA ÎN DUMNEZEU MAI PUTERNICĂ DECÂT GRIJILE VIEȚII

-SLUJIRE ARHIEREASCĂ LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE-

În Duminica a treia după Cincizecime, în ziua de 3 iulie 2022, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit Sfânta Liturghie, la Catedrala din Târgoviște.

La slujbă, la care au participat numeroși credincioși, Mitropolitul Nifon a fost însoțit de un sobor de preoți și diaconi, din care a făcut parte Părintele Decan al Facultății de Teologie din cadrul Universității Valahia din Târgoviște.

Cu acest prilej, Înaltul Ierarh a hirotonit întru preot pe tânărul, absolvent al Facultății de Teologie și Științele Educației din Târgoviște,  Gabriel Florin Roșu, pe seama Parohiei Cojasca, Protoieria Târgoviște Sud. Menționăm că, sâmbătă, 2 iulie 2022, tânărul a fost hirotonit întru diacon.

În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a explicat sensul spiritual al pericopei evanghelice a zilei – Despre grijile vieții – arătând că omul trebuie să iasă de sub tirania obsesiei față de cele materiale, pentru ca să dea în viața sa, întotdeauna, prioritate lui Dumnezeu și realității spirituale. Chiriarhul nostru a evidențiat noblețea învățăturilor și înălțimea morală pe care le-a adus în lume Domnul nostru Iisus Hristos, fiindcă din Evanghelie învățăm cum să ne petrecem viața în deplină libertate duhovnicească.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.