ALEGE VIAȚA! Respectați regulile de circulație atât pentru siguranța dumneavoastră, cât și a celorlalți participanți!
În perioada ianuarie-aprilie a.c., pe raza județului Dâmbovița s-au produs 161 de accidente de circulație, dintre care 30 au fost grave și 131 ușoare.
Comparativ cu perioada similară a anului trecut, s-a înregistrat același număr de accidente rutiere grave, însă numărul persoanelor decedate a scăzut cu 28,5%.
Și accidentele rutiere ușoare au cunoscut o scădere de 15,48%, iar numărul persoanelor care au suferit vătămări corporale ușoare a scăzut cu 13,06%.
În ceea ce privește cauzele generatoare, 38 de accidente rutiere s-au produs pe fondul vitezei excesive și neadaptate, iar 35 ca urmare a neacordării priorității de trecere.
Nepăstrarea distanței în mers a determinat producerea a 23 de evenimente rutiere, iar abaterile comise de bicicliști au generat 15 accidente de circulație.
Așadar, aproximativ 69% dintre accidentele rutiere înregistrate au fost determinate de încălcarea normelor susmenționate.
Peste 41.000 de sancțiuni contravenționale, aplicate de polițiștii din Dâmbovița
În primele patru luni ale acestui an, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au aplicat 41.209 sancțiuni contravenționale a căror valoare se ridică la 8.677.000 lei.
Din totalul acestora, 5.497 au fost la Legea 61/1991 privind ordinea și liniștea publică, 637 la Legea 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite și 212 la Legea 171/2010 privind contravențiile silvice.
Alte 77 de amenzi au fost aplicate pe linie de pază și protecție a bunurilor, potrivit Legii 333/2003.
Cele mai multe amenzi, 33.033, au fost aplicate participanților la trafic, dintre care 25.850 pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 393 pentru neacordarea priorității de trecere și 93 pentru conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
De asemenea, 6.563 de conducători auto au fost sancționați pentru neutilizarea centurii de siguranță.
Pentru indisciplina pietonală și abaterile comise de bicicliști și căruțași, polițiștii au aplicat 7.049 de amenzi.
Mandate de executare a pedepsei închisorii, puse în aplicare de polițiștii din Butimanu
Polițiștii din cadrul Secției nr.3 Poliție Rurală Butimanu au pus în aplicare trei mandate de executare a pedepsei închisorii emise pe numele unor bărbați din Niculești.
Cei în cauză au fost condamnați de instanță la executarea unor pedepse privative de libertate pentru perioade cuprinse între 3 și 5 ani pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată.
Bărbații au fost depuși în Penitenciarul de Maximă Siguranță.
Peste 11000 de kilograme de materiale feroase, confiscate de polițiști
Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, sprijiniți de efective de la Serviciul Rutier, au oprit în trafic un ansamblu de vehicule condus de un bărbat, angajat la o societate comercială din Găești.
În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit că acesta transporta 11.320 de kilograme de fier vechi fără a îndeplini condițiile legale.
Polițiștii au confiscat întreaga cantitatea de marfă transportată, a cărei valoare se ridică la 7.924 de lei și au sancționat contravențional societatea în cauză, în conformitate cu prevederile Legii 12/1990 privind protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.
Bănuit de furt, identificat de polițiști
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Cojasca au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 40 de ani, din localitate, bănuit de săvârșirea infracțiunii de furt calificat.
În sarcina acestuia s-a reținut că în ziua de 02 mai a.c. a sustras o cabalină și un atelaj de la o rudă de a sa.
Bunurile sustrase au fost recuperate și predate părții vătămate.
În cauză, se continuă cercetările pentru documentarea întregii activități infracționale.