Incepand cu 24 ianuarie 2018, Sindicatul Valahia va relua actiunile publice de protest, atat in fata COS Targoviste cat si in fata Guvernului Romaniei, in incercarea de a determina clasa politica sa grabeasca gasirea unei solutii, care sa stopeze demolarea COS Targoviste .
Reamintim celor care poate ca au uitat, faptul ca incepand cu anul 2013, conducerea COS Targoviste a cerut declansarea procedurii insolventei, si nici dupa 5 ani nu exista program de reorganizare iar statul roman nu a incasat dimic din creantele datorate de grupul Mechel .
Politicienii ne-au promis sprijin in modificarea cadrului legislativ existent si gasirea unei solutii de recuperare rapida a creantelor datorate statului in astfel de situatii precum si de salvare a unitatilor economice de importanta strategica pentru Romania, si le cerem imperativ ,, sa se grabeasca ” , pentru ca incepand cu ianuarie 2018, ,,administrarea speciala” a COS Targoviste, incepe demolarea Forjei de Blocuri si Bare ( FBB ) .
Acesta este Bilantul ,, reorganizarii ” COS Targoviste :
Otelaria electrica nr. 1 ( OE 1) – demolata in 2015;
Striper – Anexa OE 2 – demolata in 2015;
Laminorul degrosisor (LDS) – demolat in 2015 – 2016;
Fabrica de var – demolate 3 cuptoare din cele 4 , incepand cu 2012;
Tragatoria de bare – descompletata partial;
Forja de blocuri si bare (FBB) – descompletata total, DIN 8 IANUARIE 2018 INCEPE DEMOLAREA ACESTEI SECTII !
Fabrica de hirogen – demolata in 2012;
Fabrica de dolomita – dezafectata;
Sectia reconditionare lingotiere ( HCL) – dezafectata ;
Depozitul de pacura – demolat in 2012;
Sector pregatire OE 2 –demolat in 2012;
Turnatoria mixta – dezafectata in 2013;
La toate acestea se adauga incalcarea permanenta a legislatiei muncii, a legislatiei mediului precum si o salarizare a majoritatii lucratorilor cu minimul salariului la nivel national .
Presedintele Sindicatului Valahia
Dragodanescu Nicolae