Incendiu la două anexe gospodărești din localitatea Poiana Ieri, 17 august 2020, în jurul orei 22:45, pompierii de la Garda Potlogi au fost alertați și au intervenit cu două autospeciale pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o anexă gospodărească din localitatea Poiana. În sprijin a venit și Detașamentul de pompieri Titu cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. Flăcările s-au extins și la acoperișul unei anexe situată în imediata apropiere, pe proprietatea învecinată. După aproape o oră și jumătate pompierii au lichidat incendiul, în care au ars: – la prima anexă (acoperișul pe o suprafață de cca. 80mp, cca.2 tone lemne de foc, aparatură electrocasnică și alte materiale combustibile depozitate în aceasta) – la anexa vecină (acoperișul pe o suprafață de cca.30mp ). Din fericire, nu s-au înregistrat victime. În urma cercetărilor efecuate la fața locului, se pare că un scurtcircuit electric produs din cauza unui conductor electric improvizat este cauza probabilă a producerii incendiului.
COMPARTIMENT INFORMARE ȘI RELAȚII PUBLICE