vin. oct. 18th, 2024

Incendiu, la prânz, într-un apartament din Târgovişte.

Locatarii au fost evacuaţi din cauza frumului gros şi al primejdiei care exista.

Martorii au sunat la 112, iar acolo au ajuns mai multe echipaje de la ambulanţă şi pompieri.

Din fericire, nu au existat victime, iar în cele din urmă flăcările au fost stinse.

“Am fost solicitați să intervenim în cazul unui incendiu produs la un apartament situat în Municipiul Târgoviște, strada I.E. Florescu. Detașamentul de Pompieri Târgoviște intervine cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă, o autoscara, o autospecială de hidroperforare, iar Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița cu un echipaj”, a precizat ISU Dâmboviţa.