25 aprilie 2024
Încăierare pe o stradă din Moreni. Patru indivizi au fost reţinuţi

Încăierare pe o stradă din Moreni. Patru indivizi au fost reţinuţi

Patru bărbați, reținuți de polițiștii din Moreni

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni, în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Moreni, au reținut pentru 24 de ore patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 25 de ani, din localitățile Iedera de Jos, I.L. Caragiale și Moreni.

Aceștia sunt bănuiți că, pe fondul unui conflict spontan, în timp ce se aflau pe o stradă din municipiul Moreni, s-ar fi agresat reciproc și ar fi tulburat ordinea și liniștea publică.

Cei patru bărbați vor fi prezentați magistraților în vederea dispunerii unor măsuri preventive.

În cauză, cercetările continuă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de încăierare, faptă prevăzută de art. 198 din Codul Penal, și tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută de art. 371 din Codul Penal.

sursa – IPJ Dâmboviţa

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial