lun. dec. 23rd, 2024

Astăzi, în jurul orei 14.00, în comuna Petreşti s-a tăiat panglica în mare taină la noul centru de logistică. Spunem în mare taină, pentru că presa din Dâmboviţa nu a fost invitată. Nici oficialităţile judeţene şi nici deputatul Iulian Vladu nu au fost prezenţi la tăieri de panglici. Au fost edilii Găeştiului şi câţiva directori de deconcentrate, başca poliţie, gârlă! Platforma logistică din Petreşti are o suprafaţă de 18.000 metri pătraţi, iar investiţia se ridică la 15 milioane euro. Platforma va fi extinsă la o capacitate maximă de 120.000 metri pătraţi. În curând vor fi create 400 de locuri de muncă. Până în prezent însă, s-au făcut angajări. Potrivit reprezentanţilor companiei, în urma deschiderii platformei de la Petreşti se estimează o creştere cu 10% a cifrei de afaceri în 2011 (după ce a finalizat anul 2010 cu o cifră de afaceri de 20 milioane euro). Au luat cuvântul reprezentanţii companiei şi primarul comunei Petreşti care le-a urat în limba franceză succes în afaceri, noroc, să se extindă şi să plouă cu bani în bugetul local din taxe şi impozite. FM Logistic este prezentă pe piaţa românească din 2003 şi oferă servicii de logistică unor companii precum Cora, L’Oreal, Yves Rocher, Nestle, P&G. În România, FM Logistic deţine două platforme proprii, în Dudeştii Noi (Timiş) şi Petreşti, la care se adaugă un depozit în Chiajna şi două hub-uri de distribuţie, în judeţele Cluj şi Bacău. Depozitarea şi activităţile de manipulare reprezintă 57% din veniturile FM Logistic România, transportul intern are o pondere de 40%, iar activitatea de co-packing deţine 3% din venituri. In ceea ce priveşte direcţiile urmatoare de business, Cătălin Olteanu, directorul general al FM Logistic România, a precizat că există posibilitatea extinderii pe segmentul automotive şi pe cel de logistică medicală, prin intermediul Aexxdis FM Health Supply Chain, scrie Cronica Găeştiului.