19 aprilie 2024
În Joia Mare, la Târgoviște – Calea Luminii

În Joia Mare, la Târgoviște – Calea Luminii

afis-calea-luminiiLumina din Săptămâna Patimilor

  • În Joia Mare, pe data de 5 aprilie 2018, începând cu ora 18:00, Consiliul Local și Primăria Municipiului Târgoviște prin Teatrul Tony Bulandra organizează un eveniment  care a plecat de la ideea artistului plastic și profesorului Mihai Șerbănescu și care a rămas unic în lume de 19 ediții încoace: Calea Luminii. Manifestarea are loc în parteneriat cu Arhiepiscopia Târgoviște și Școala de Arte „Octav Enigărescu” Târgoviște.

Procesiunea începe din fața Casei Sindicatelor (Piața Mihai Viteazul), unde vor fi așezate 1000 de lumănări și va continua în jurul Mitropoliei și pe Bulevardul Carol I. Autoritățile locale menționate fac acest eveniment posibil, fiind o adevărată mobilizare de forțe care implică atât Poliția Locală și Rutieră, cât și Serviciul pentru Situații de Urgență și Jandarmeria, dar și presa locală care contribuie la amploarea și însemnătatea acestui eveniment la care, an de an, vin mii de oameni ai comunității târgoviștene.

Un eveniment cu caracter de ritual care, așa cum spune inițiatorul său, Mihai Șerbănescu, semnifică lumina din noi înșine, pe care o purtăm de la naștere până la trecerea în neființă și pe care suntem datori să o răspândim, urmând exemplul lui Isus – Lumina Lumii.

Din punct de vedere artistic, Calea Luminii este un happening – o întâmplare, o provocare pentru târgoviștenii care prin prezența lor numeroasă mențin pecetea unicității.

Vă invităm să ne fiți alături la această comuniune a sufletelor!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial