ANCOM informează autorităţile locale din Dâmboviţa asupra Legii infrastructurii de comunicaţii
Reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) s-au întâlnit la sediul Prefecturii din Târgovişte cu reprezentanţii autorităţilor locale din judeţ pentru a discuta cu aceştia despre responsabilităţile ce le revin ca urmare a implementării Legii nr. 154/2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice.
Pentru a facilita implementarea prevederilor Legii, care are impact asupra activităţii furnizorilor de reţele de comunicaţii electronice, dar şi a autorităţilor publice locale, proprietarilor de imobile şi altor deţinători de infrastructură, ANCOM a demarat o campanie de informare în cadrul căreia au loc întâlniri cu furnizorii şi autorităţile locale din întreaga ţară, care vor putea astfel să se informeze şi să-şi clarifice aspecte concrete ale implementării acestui act normativ şi totodată să ofere Autorităţii informaţii cu privire la specificul aplicării acestei legi la nivel local.
Întâlnirea organizată la sediul Prefecturii din Târgovişte, la care au participat un număr de 84 reprezentanţi ai autorităţilor publice, se înscrie astfel în seria de întâlniri cu autorităţile locale programate la nivelul întregii ţări. Autorităţile locale şi cei aproximativ 28 furnizori de comunicaţii electronice din judeţul Dâmboviţa au primit deja informări din partea ANCOM cu privire la drepturile şi obligaţiile care le revin conform acestei legi. În plus, reprezentanţii Autorităţii vor avea întâlniri cu primarii sau alţi reprezentanţi ai autorităţilor locale din judeţ, la sediul acestora, pentru a discuta în detaliu despre modul de implementare a acestei legi, având în vedere particularităţile fiecărei localităţi.
Legea nr. 154/2012 privind regimul infrastructurii reţelelor de comunicaţii electronice vine să sprijine dezvoltarea de reţele de comunicaţii electronice la nivel naţional şi să stimuleze investiţiile în reţele şi infrastructuri de comunicaţii, precum şi concurenţa între furnizorii de reţele publice de comunicaţii electronice. Legea stabileşte condiţiile în care se realizează accesul pe proprietatea publică sau privată în vederea instalării, întreţinerii, înlocuirii ori mutării reţelelor de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora, modul de utilizare partajată a elementelor de infrastructură, precum şi măsurile privind construirea de reţele de comunicaţii electronice.
Conform acestei legi, autorităţile publice au obligaţia de a publica, în termen de 30 de zile de la data primirii primei cereri de acces, condiţiile în care se realizează dreptul de acces pe proprietatea publică, precum şi lista documentelor necesare acordării accesului. Accesul furnizorilor de reţele de comunicaţii pe proprietatea publică sau privată se poate face numai în urma încheierii unui contract, termenul maxim de negociere a acestuia fiind de 2 luni de la data primirii cererii de acces. În situaţia în care un astfel de contract nu se poate încheia în termenul menţionat, furnizorul se poate adresa instanţei competente.
Totodată, legea interzice stabilirea altor impozite, taxe, tarife sau sume suplimentare faţă de cele care rezultă din contractele încheiate pentru ocuparea şi folosinţa imobilelor proprietate publică, iar tarifele datorate vor fi plătite doar persoanei care deţine sau controlează elementele de infrastructură, în condiţiile stabilite cu aceasta.
Dacă în urma negocierii, într-un contract se oferă condiţii mai bune unui furnizor de reţele de comunicaţii electronice, inclusiv în ceea ce priveşte tariful, faţă de cele publicate deja sau care sunt prevăzute în contractele încheiate cu alţi furnizori de reţele de comunicaţii electronice, atunci aceleaşi condiţii trebuie să fie oferite şi celorlalţi furnizori, în mod nediscriminatoriu.
Pentru a veni în întâmpinarea tuturor celor interesaţi, Autoritatea a creat o secţiune dedicată pe pagina sa de internet, denumită Legea infrastructurii, care structurează prevederile legii în funcţie de categoria de public pe care o vizează – furnizori de reţele de comunicaţii electronice, autorităţi publice, proprietari/asociaţii de proprietari şi deţinători de infrastructură. La nivelul judeţului Dâmboviţa sunt autorizaţi în acest moment 28 furnizori de servicii de comunicaţii electronice.
Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM) este instituţia care protejează interesele utilizatorilor de comunicaţii din România, prin promovarea concurenţei pe piaţa de comunicaţii, administrarea resurselor limitate, încurajarea investiţiilor eficiente în infrastructură şi a inovaţiei. Pentru mai multe detalii despre activitatea ANCOM vizitaţi www.ancom.org.ro.