lun. dec. 23rd, 2024

ipjdbPROCEDURI SIMPLIFICATE, ÎN BENEFICIUL CETĂȚEANULUI

Inspectoratul de Poliție Județean Dâmbovița vă informează:

Noutate! Actul de identitate și dovada plății amenzii de circulație se pot trimite, scanate, pe adresa de e-mail a Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița cabinet@db.politiaromana.ro .

Poliția Română operaționalizează prevederile O.U.G. nr. 41 din 2016 privind stabilirea unor măsuri de simplificare la nivelul administrației publice centrale și pentru modificarea și completarea unor acte normative.

Atât copia actului de identitate, necesară obținerii unor documente de la poliție (cazier judiciar, avize, atestate etc.), cât și dovada plății amenzii de circulație se pot trimite, scanate, pe adresa de mail a instituției noastre, respectiv cabinet@db.politiaromana.ro.

Astfel, pentru a nu mai apela la serviciile poștale sau pentru a nu vă mai deplasa la unitatea de poliție, trebuie să transmiteți dovada plății amenzii la e-mailul unității teritoriale din care face parte agentul constatator care v-a sancționat.

De asemenea, nu mai este nevoie să veniți cu copie xerox a cărții de identitate pentru a obține documente eliberate de poliție. Este suficient să transmiteți copia scanată a documentului de identitate pe e-mailul inspectoratului de poliție județean .

Totodată, pentru obținerea certificatului de cazier judiciar, nu se mai solicită timbrul fiscal în valoare de 2 lei.

Certificatul de cazier judiciar se eliberează, de regulă, pe loc, sau în cel mult 3 zile de la data solicitării, în situațiile în care cererea este depusă în România.