Imagini sfâşietoare au fost surprinse, în această după-amiază, pe o stradă din localitatea Picior de Munte, în comuna Dragodana.
Martorii ne-au trimis pe adresa redacţiei, officetargovistenews.ro, imaginile în care se văd nişte indivizi fără milă care lovesc doi cai şi pe care îi chinuie să tragă o căruţă plină cu buşteni.
Îngroziţi, cei care au asistat la scenele dure au cerut intervenţia poliţiştilor.
În cele din urmă, un echipaj a ajuns acolo şi i-a identificat pe cei reclamaţi.
Este vorba de doi bărbaţi, de 21 şi 36 de ani, pe numele cărora a fost deschis un dosar penal pentru rănirea sau schigiuirea animalelor.
“La data de 30 martie a.c., polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Mătăsaru au fost sesizați de un bărbat din Târgoviște cu privire la faptul că mai multe cabaline sunt bătute și urcate într-o dubă. Din primele verificări efectuate, polițiștii au constatat că doi bărbați de 36 și 21 de ani, ar fi lovit cu un bici două cabaline. În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor“, precizează Poliţia Dâmboviţa.
Atenţie, urmează imagini care vă pot afecta emoţional.