Ștefan, băiețelul de un an și zece luni care a murit în urma unei intervenții la spitalul Sanador din Capitală, a fost condus ieri pe ultimul drum.
Părinții, îndurerați, așteaptă acum explicații. Dar anchetele sunt abia la început. Președintele Colegiului Medicilor spune că, probabil, într-un an va avea o concluzie. Și un procuror anchetează moartea copilului.
După primele rezultate ale medicilor legiști, care au stabilit că băiețelul a suferit un șoc hemoragic, reprezentanții spitalului Sanador au refuzat să dea noi declarații.
Despărţirea de Ştefan a fost una greu de descris în cuvinte. Secătuita de putere, familia vrea să îşi găsească dreptatea.
″Ne-a distrus viaţa, familia, sănătatea, ne-au distrus tot ce aveam mai bun în noi. Toţi, absolut toţi, vrem să se facă dreptate”, spune Mariana Ionescu, bunica băiatului. Părinţii lui Ştefan vor ca anchetele să verifice pas cu pas ce s-a întâmplat după operaţie. De ce le-a murit băiatul în braţe.
″Asteptam să vedem cum s-a comunicat intre autorităţi în acea noapte, s-au pierdut probe importante, declaraţii la cald. Înţeleg că trebuia sigilat aparatul de anestezie, trebuiau prelevate probe în primele ore. Procurorul nu a fost. Toată lumea a fost haotică, nepăsătoare”, spune mama copilului, Andreea Duţă-
Ştefan a murit sâmbătă noaptea, însă abia luni spitalul a anunţat Parchetul pentru moartea suspecta, iar procurorul a cerut autopsia. Pe certificatul de deces scrie clar: şoc hemoragic, hemoragie retroperitoneala. Şi tot luni, Ministerul Sănătăţii a trimis acolo Direcţia de Sănătate Publică. Raportul arată ca în 45 de minute de la intervenţia chirurgicală, băieţelul a fost mutat de la terapie intensivă în salon.
Patru doctori au trecut să îl verifice pe Ştefan în următoarele ore şi au consemnat în fişa de observaţie că starea copilului este satisfăcătoare. Părinţii susţin însă ca Ştefan se simţea tot mai rău, aşa că în cele din urmă l-au dus pe braţe în sala de tratamente. Apoi tatăl spune că a sunat la 112, chiar la recomandarea chirurgului care l-a operat pe copil.
“De ce oare ne-a zis să chemăm SMURD-ul? Pentru că ştia ce se întâmplă acolo, ştia că cineva nu îşi face treaba acolo şi că nu sunt în stare să trateze postoperator cum trebuie A spus în noaptea aceea că dacă este vina ei şi-o asuma. Dar cu ce mă ajuta după ce mi-a omorât copilul?!”, spune Nini Duţă, tatăl lui Ştefan
Ancheta Colegiului Medicilor trebuie să stabilească dacă este vorba sau nu de o culpă medicală. Însă cercetările vor dura, susţine preşedintele Colegiului Medicilor.
Dr. Gheorghe Borcean, preşedintele Colegiului Medicilor: “Vom încerca să aflăm ce fel de sângerare a fost, cauza ei, cantitatea de sânge acumulat. Se vor cerceta faptele medicale, diagnosticul, corectitudinea indicaţiilor terapeutice. Urmează ca într-un interval rezonabil de timp să se emită o concluzie a comisiei de disciplină a Colegiului Medicilor Bucureşti”. Un răspuns ar putea fi dat însă şi peste un an de zile de Colegiul Medicilor, potrivit preşedintelui instituţiei.
Există însă şi anchete penale care se desfăşoară în acest caz. Una pentru ucidere din culpă, după ce secţia 4 de poliţie şi parchetul de pe lângă judecătoria sectorului 1 s-au autosesizat, alta pentru moarte suspecta, la Parchetul Tribunalului Bucureşti şi Serviciul omoruri. Vor fi audiaţi medicii, dar şi părinţii copilului.
Ştefan a fost dus la spital pentru o operaţie de coborâre a unui testicul. Familia spune că plătise 11.500 de lei înainte de intervenţia chirurgicală. O practică întâlnită în clinică, spun mai mulţi pacienţi.
″Le-am solicitat luni banii înapoi pe operaţie, nu m-au contactat în niciun fel, lupta se va duce mai departe în justiţie”, spune mama copilului.
Reprezentanţii spitalului Sanador au refuzat să vină cu un punct de vedere. Ultimul comunicat a fost dat la începutul săptămânii. ″Conform documentației medicale avute la dispoziție precum și declarațiilor medicilor implicați, rezultă că au fost respectate întocmai toate procedurile și protocoalele medico-chirurgicale aferente afecțiunilor respective și simptomatologiei ulterioare intervenției chirurgicale.
’Menționăm încă o dată că este vorba despre un deces din cauze necunoscute, iar până la finalizarea de către INML a expertizei medico-legale, care va stabili cauzele decesului, este inadmisibilă insinuarea existenței unei culpe în sarcina Spitalului Clinic SANADOR.″
Sursa: Pro TV