joi. dec. 26th, 2024

Webp.net-resizeimageO alunecare de teren a avut loc în Azuga, vineri, 150 de oameni fiind evacuaţi.

În urma evenimentului, mai mulți copaci din pădure s-au prăbușit.

Din primele estimări, suprafața afectată este de aproximativ 10.000 mp. Terenul aparține Casei Regale.

Zona în care s-a produs alunecarea nu este cunoscută ca fiind una predispusă unor astfel de fenomene.

ISU Prahova informează că 20 de familii din Azuga au fost evacuate din locuinţe, vineri seara, preventiv, din cauza unei alunecări de teren.

″În localitatea Azuga, pe strada Umbroasă s-a produs o alunecare de teren. Alunecarea nu a ajuns încă la locuinţe, dar preventiv în această seară vor fi evacuate 20 de familii, deoarece există posibilitatea ca alunecarea să avanseze către locuinţe. Din primele informaţii se pare că a fost afectat şi cursul pârâului Azuga”, precizează ISU Prahova.