În Postul Crăciunului, două sutane (popa Gicu din Meri -faţă pesedistă şi popa Dan din Zăvoiu-faţă pedelistă), s-au caftit. Cotârceala a avut loc chiar în sediul Protoieriei Găesti sub ochii îngroziţi ai colegilor şi secretarelor. Cică popa Dan, apărător al dreptei credinţe, i-ar fi aplicat lui popa Gică mai întăi nişte înjurături celebre, reproşându-i că a umblat cu şoalda pe la enoriaşi, oferindu-le cu viclenie şi pozănd pioşenie, calendare false ortodoxo-pesediste: “Cum a fost posibil să faci campanie cu acele calendare care nu reprezintă Biserica? Este o bătaie de joc!
Sărbătorile ortodoxe nu sunt evidenţiate, nu există niciunde o cruce roşie, iar lunile aprilie şi iunie au câte 29 de zile. Le-ai dat oamenilor ca din partea Bisericii şi i-ai sfătuit cu cine să voteze. Asta ai făcut!” Popa Gică s-ar fi lepădat de acuzaţii, iar popa Dan, în dracii lui, i-ar fi arătat cum a fost imortalizat pe telefonul mobil pe la porţile enoriaşilor, cu calendarele sub braţ. Şi de aici până la “trântă” n-ar mai fi durat mult: “Mai dai un pumn, mai iei un pumn şi ţi-ai găsit beleaua,/ pălmuţe pe buci de obraji şi ochii cât sarmaua!” Protopopul Adrian Constantin nu a fost în instituţie când a avut loc bătălia, ca atare nu a putut să ne dea detalii. Domnia sa a auzit că doar s-ar fi certat. Noi ce-am auzit, v-am relatat. Şi ştim sigur de la preoţii care au fost de faţă şi care şi-au făcut cruce cu limba-n gură, că amândoi au fost în culpă (unul că a făcut campanie, celălalt că a sărit la bătaie), aşa că niciunul nu a depus plăngere la ÎMPĂRĂŢIE. Ca atare, au dat-o la pace acolo, în faţa lui Dumnezeu, ca să nu-i “scarmene” Înalt Prea Sfinţitul Nifon Mihăiţă, mitropolitul Târgoviştei. Mariana Ionescu