Dum. dec. 22nd, 2024

Foto arhivă-IJJ DB

Trei dâmboviţeni care intenționau să sustragă cablu telefonic de pe raza localităţii        I.L. Caragiale au fost depistaţi de jandarmi.

 

Miercuri, 21 mai a.c., un echipaj din cadrul Jandarmeriei Dâmboviţa, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii I.L. Caragiale, în apropierea unui restaurant de pe DN 72 Târgovişte-Ploieşti, a depistat trei persoane în timp ce decopertau solul pentru a sustrage cablu de telecomunicaţii.

În urma verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, a reieşit faptul că cei trei bărbați cu vâsta între 20 și 30 ani au decopertat solul pe o distanță de aproximativ 20 metri folosind unelte specifice (lopată, cazma, târnăcop) încercând să scoată la suprafață mai multe cabluri de telefonie pe care intenționau să le transporte în vederea valorificării la un centru de colectare a materialelor feroase şi neferoase.

***

Jandarmii au întocmit persoanelor în cauză actele de constatare, acestea fiind susceptibile de săvârşirea infracţiunii de tentativă defurt calificat, actele fiind înaintate structurilor abilitate pentru finalizarea cercetărilor.

  

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA