mar. dec. 24th, 2024

hram-semLuni, 13 noiembrie 2017, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Nifon, a participat la ceremoniile prilejuite de hramul Seminarului Teologic „Sf. Ioan Gură de Aur” din Târgovişte.
Dimineață, a fost săvârșită Sfânta Liturghie, la Catedrala din Târgoviște, de către un sobor de preoți şi diaconi, condus de Pc. Pr. dr. Ionuț Ghibanu, Vicar Eparhial, inclusiv preoți profesori ai școlii, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon.
Ceremoniile au continuat în aula de festivități a Seminarului, unde, după cuvântul de bun venit al Pc. Arhid. Prof. dr. Bogdan Hrestic – directorul şcolii, a avut loc un program festiv, alcătuit dintr-un concert de cântece religioase și popular-patriotice, precum și din recitarea de poezii adecvate sărbătorii, susţinut de Corul Seminarului, dirijat de Pc. Pr. Prof. dr. Gheorghe Drăghici şi de dl. Prof. drd. Florinel Cazan.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfinţia Sa a vorbit despre importanța pregătirii teologice și științifice a tinerilor în cadrul Seminarului, pentru a putea deveni misionarii de mâine ai Bisericii, oameni responsabili de transmiterea valorilor credinței și culturii naționale în societatea noastră și modele de viață și acțiune creștină.
La evenimentul desfășurat în aula de festivități, au participat Pc. Părinte Vicar eparhial și Părinţi Consilieri de la Centrul Eparhial, Pc. Pr. prof. univ. dr. Marian Vîlciu – Decanul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității „Valahia” din Târgoviște, profesorii și elevii școlii, precum şi oficialităţi locale: dl. Antonel Jîjîie – Prefectul județului Dâmbovița, domnul Cristian Stan – Primarul Municipiului Târgoviște, domnul Prof. Sorin Ion – Inspector Școlar General al Inspectoratului Școlar Județean Dâmbovița, doamnele Prof. dr. Gabriela Istrate și Prof. Elena Cristina Stroe, Inspectori Școlari Generali Adjuncți ai I.S.J.D.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI