joi. dec. 26th, 2024

bunave_4   Duminică, 25 martie 2018, numeroși credincioși din Municipiul Târgoviște au venit, dis de dimineață, pentru a participa la hramul Parohiei Buna Vestire din Municipiul Târgoviște, în cadrul căruia Sfânta Liturghie a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de Părintele Vicar Eparhial, Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, preoți și diaconi.

În cadrul sfintei slujbe, a fost hirotonit întru preot, pe seama Parohiei Ragu, Protoieria Găești, tânărul diacon Gabriel Mutu, licențiat și absolvent al cursurilor de master din cadrul Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște.

În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a vorbit despre importanța duhovnicească a sărbătorii Bunei Vestirii, accentuând semnificația teologică a salutului îngeresc, faptul că bucuria este o dominantă a vieții de credință și a entuziasmului misionar, precum și o necesitate concretă de viață. Înaltul Ierarh a aprofundat și modelul ascetic, de pocăință, smerenie și post al Cuvioasei Maria Egipteanca, ce ne oferă până astăzi un exemplu autentic de nevoință creștină și desăvârșire. La final, Chiriarhul nostru a felicitat pe cei doi preoți ai parohiei, Arsene Chivulescu și Alin Ștefan, pentru vrednicia slujirii lor pastoral-misionară.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI