PRINŞI DE JANDARMI LA FURAT DE SCÂNDURĂ O patrulă din cadrul Jandarmeriei dâmboviţene, care acţiona pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale pe raza localităţii I.L.Caragiale, în special a sustragerilor de materiale feroase şi materiale de construcţii, a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112 de către directorul unei societăţi comerciale, despre faptul că în incinta acesteia, în zona împădurită, se află mai multe persoane care decopertează scândura unui acoperiş, aparţinând unei clădiri aflată în stare de conservare, material lemnos pe care îl încarcă în două atelaje hipo. În urma aplicării procedurilor legale de intervenţie şi a verificărilor efectuate de către cadrele de jandarmerie, în zona indicată au fost depistaţi patru bărbaţi în timp ce sustrăgeau material lemnos din acoperişul unei clădiri, şi-l încărcau în cele două căruţe aflate la faţa locului. *** Persoanele în cauză sunt cercetate sub aspectul comiterii infracţiunilor de furt calificat şi distrugere, fiind întocmite acte procedurale premergătoare, soluţia legală urmând să fie stabilită de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Moreni. COMPARTIMENTUL INFORMARE ŞI RELAŢII PUBLICE AL IJJ DÂMBOVIŢA