3 zile de poveste, mii de spectatori și show-uri ecvestre unice în România! Peisajul de basm de la Vârf la In (Crucea Runcu), comuna Runcu (județ Dâmbovița) a fost luat cu asalt de peste 5.000 de spectatori, prezenți la cea de-a treia ediție a Haidook Summer Fest. Vreme de trei zile, oameni din toata țara, au venit să vadă „spectacole aventuroase” de cascadorie ecvestră. Și, spre încântarea tuturor, organizatorii le-au pregătit spectacol și adrenalină la cote înalte.
“Au fost zile minunate. Am avut noroc de soare blând și de spectatori entuziaști. Ne-am dorit sa readucem în prim plan poveștile haiducești și să îi bucurăm pe toți cei prezenți cu spectacole unice. Și am reușit! Pentru noi este important că am văzut atât de mulți copii veniți aici, pe platou. Încântați de cai, muți de admirație la numărul de magie al lui Miron Bococi și dornici să încerce, la rândul lor, să călărească”, spune Ionuț Popescu, organizatorul festivalului.
Prima zi a festivalului haiducesc a fost una de încălzire, dedicată participanților la concursul de Working Equitation. A doua zi a debutat în forță cu un superb moment ecvestru: „Carusel cu blondele de la Potocava”. Caii, rasa Haflinger, „au dansat” în sincron, în fața publicului într-un moment ce le-a tăiat tuturor răsuflarea în peisajul însorit al Masivului Leaota.
Răzvan Popescu și Flick Domnu’ Rimă, gazdele evenimentului, au preluat rapid hățurile și i-au binedispus pe cei prezenți cu rime inspirate și povești despre haiducie, culese direct din rândul localnicilor. A fost momentul perfect pentru a introduce o inedită cursă cu măgari ce a făcut deliciul publicului. La fel de distractive au fost și jocurile câmpenești, în care concurenții au participat la probe care i-au făcut pe spectatori să râdă în hohote. Acestea doar au încălzit atmosfera pentru unul dintre cele mai fierbinți momente ale zilei: un show plin de adrenalină susținut de actorul Denis Ștefan. Pasionat de cai, Denis le-a arătat celor prezenți cum este să călărești în timp ce tragi cu arcul și cu sulița la țintă sau să mânuiești lasoul! Spectacolul a continuat cu demonstrație de dresaj natural alături de Uma, calul pe care Denis Ștefan l-a salvat și îmblânzit cu multă atenție, răbdare și antrenament, apoi cu demonstrații de Garrocha alături de calul Ardo.
Denis Ștefan i-a înmânat ștafeta ecvestră maestrului Miron Bococi, maramureșean stabilit în Barcelona, care a creat momente de magie! Feeling, Bruce și Talisman au dans într-un show emoționant și au săltat în două picioare la șoaptele „Vrăjitorului de cai” Miron Bococi. De altfel, vraja a pus stăpânire pe miile de spectatori prezenți la spectacolul oferit de Miron.
Legenda haiducului Radu Anghel, dar și a altor eroi ai zonei, precum și poveștile cu comori ascunse ale masivului Leaota au renăscut în “arena” hipică prin momente intense de Djighit, susținute de Miron Bococi și fratele sau Liviu, cel care a dublat actori celebri din serialul „Game of Thrones”. Lor li s-au alăturat și călăreții Cross Country Farm din Prod, Mureș.
Ziua s-a încheiat cu proba ștafeta a concursului Working Equitation și cu un concurs de obstacole pentru atelaje trase de unul sau doi ponei cu driveri adulți și copii. De pe marginea manejului, spectatorii și-au ales favoriții și i-au aclamat pe învingători.
Aventura și povestea s-au completat duminică, în ultima zi de Haidook Summer Fest. Spectatorii au putut vedea demonstrații de voltije (gimnastică pe spinarea calului aflat în mișcare la lonjă), aduse în arenă de Asociația Bate Șaua, urmate de un moment dedicat atelajelor trase de ponei, Și, dacă dimineața a fost dedicată probelor sportive și competiției de working equitation, după amiază, Vali Vasilescu, unul dintre cei mai renumiți cascadori din România, a pus în scenă, alături de compania sa de teatru, “Basme cu Cai”, povestea Babei Samca. Un basm care a făcut deliciul celor mari și celor mici, deopotrivă, cu zmei, vrăjitoare și Făt Frumos. Cei mici au avut la dispoziție, pe parcursul celor 3 zile, ateliere de olărit, de pictură pe ceramică, locuri special amenajate pentru desenat și multe alte surprize și și plimbările călare.
De la Haidook Summer Fest 2018 nu au lipsit voia bună, muzica populară și, bineînțeles, mâncarea aburindă, băuturile reci, lenevitul pe baloți la soare, aruncatul cu privirea în zarea albastră, atelierele de olărit și pictat pe ceramică și activitățile outdoor.
Despre cum a fost la eveniment găsești aici:
· site-ul oficial al festivalului: http://haidook. ro/
· pagină de Facebook https://www.facebook. com/Haidook/
Organizatori, parteneri și sponsori:
Evenimentul a fost organizat de Asociația Ride Wild Carpathia în parteneriat cu Federația Romană de Turism Ecvestru
Cu sprijinul: Primăria și Consiliul Local Runcu, Consiliul Județean Dâmbovița, Art & Craft, Château Vartely
Partener auto: Autotreviso by Raiman
Partener ospitalitate: Potcoava Mountain Hideaway
Sponsori: Standard Business Legal & Tax, HeidelbergCement România
Ne vedem in 2019!