mie. dec. 25th, 2024

spg1Românii care vor dori să muncească până la 70 de ani ar putea în curând să facă asta. Este un proiect la care lucrează Guvernul, mai ales după o dezbatere largă la nivel european.

Ministrul Muncii spune că nu a luat încă o decizie, însă promite că în niciun caz vârsta de pensionare nu va creşte până la 70 de ani pentru toată lumea, ci doar pentru cei care doresc.

În România există două realităţi atunci când vine vorba despre cei care se apropie de vârsta pensionării. Într-o categorie sunt cei care au împlinit vârsta, dar nu vor să se retragă, ci să rămână angajaţi. În cealaltă sunt românii care abia aşteaptă să stea acasă. Ca atare, la nivelul Ministerului s-a format un grup de lucru care caută o soluţie prin care cei ce vor să muncească şi după 65 de ani să o poată face.

spg2Şi acum cei care vor să lucreze după vârsta de pensionare o pot face, dar numai cu aprobarea directorului instituţiei.

„E o temă care se discută. Posibilitatea ca după vârsta de pensionare în anumite categorii de activitate oamenii care își doresc să lucreze în continuare să poată lucra fără să le mai fie condiționată posibilitatea de a lucra de niște decizii administrative. Să poată lucra pur și simplu mai mult decât vârsta de pensionare”, a declarat premierul Ludovic Orban.

Dacă se va opta pentru o astfel de soluţie, românii vor putea lucra la cerere până la 70 de ani. Şi nu sunt puţini.

medicgMaria Preda este medic specialist pediatru. Ultimii 40 de ani i-a petrecut în spitalul din Găeşti, judeţul Dâmboviţa. Deşi se putea pensiona de ani buni, doctorul a decis să rămână salariat.

Maria Preda, medic pediatru: “Dacă toată viaţa am muncit mi se pare greu să stai degeaba.”

La fel gândeşte şi Ion Caliap, care, odată pensionat, a ales să lucreze la privat, ca agent de pază.

Ion Caliap, agent de pază: “Nu poţi să stai, la 50 de ani, cum am ieşit eu la pensie. Nu ai ce face, te plictiseşti.”

spgÎnsă dacă o astfel de măsură va fi adoptată, cei care vor opta să lucreze până la 70 de ani nu vor mai putea să cumuleze pensia cu salariul. Dar iniţiativa ar avea efecte benefice, spun sociologii.

Ciprian Iftimoaei, sociolog: „Este vorba despre reducerea deficitului la bugetul de pensii şi, al doilea, menţinerea în câmpul muncii a unui segment mai mare de populaţie aptă să muncească. Aceste persoane îşi dovedesc utilitatea, sunt valorizate din punct de vedere social, profesional şi moral.”

Discuţia vine după ce guvernul şi-a asumat răspunderea, în Parlament, pentru interzicerea cumulului pensiei cu salariul. Prevederea nu a intrat în vigoare, pentru că a fost atacată la Curtea Constituţională.

sursa – Pro TV