“In anul 2009, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea şi Evidenţa Paşapoartelor Simple Damboviţa a emis 14245 paşapoarte, cu 1063 mai puţine decât în anul 2008 reprezentând o scădere de 6,94% a solicitărilor de documente de călătorie. Incepand cu data de 02.11.2009, au fost emise 280 paşapoarte simple electronice şi 795 paşapoarte simple temporare. Media zilnică de emitere a fost de 55,86.
O medie ce nu ar trebui să creeze probleme de preluare a documentelor: cozi, etc. Dacă s-au întamplat, acestea au ca principală cauză prezentarea la ghişeu doar în anumite zile ale săptămanii (lunea) şi mai ales în perioada vacanţelor şcolare. Din acest motiv, recomandăm cetăţenilor să se informeze în legătură cu programul nostru de lucru cu publicul şi să ţină cont de faptul că activitatea noastră se desfăşoară pe toată perioada anului (cu excepţia sărbătorilor legale), zilnic, între orele 08,30-16,30 (marţea 08,30-18,30). De asemenea, rugăm cetăţenii ca în cazul în care sesizează existenţa unei fapte de corupţie în care se află implicaţi angajaţi ai serviciului nostru să folosească de urgenţă linia gratuită 0800806806 pentru a ne ajuta în restabilirea legalităţii”, informează Instituția Prefectului Dâmbovița.