Poliţia rutieră atrage atenţia:
Alcoolul face victime! Nu conduceţi vehicule dacă aţi consumat băuturi alcoolice!
Poliţiştii de la Pucioasa au fost sesizaţi că pe strada Cerealiştilor o persoană a căzut de pe bicicletă.
Din cercetări a reieşit că un bărbat de 48 de ani, în timp ce se deplasa pe bicicletă, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, a acroşat bordura trotuarului şi a căzut pe partea carosabilă.
Din impact a rezultat vătămarea corporală uşoară a bărbatului.
În urma testării cu aparatul etilotest, acesta a prezentat o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, tot pe fondul consumului de alcool, doi tineri din Glodeni s-au răsturnat cu un ATV.
Leziunile suferite nu au necesitat internarea celor doi.
Din verificările efectuate, poliţiştii au stabilit că ATV-ul nu era înmatriculat, iar conducătorul acestuia nu poseda permis de conducere şi consumase băuturi alcoolice.
În cele două situaţii, poliţiştii au întocmit dosare penale, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluţie legală prin Parchet.