sâm. dec. 21st, 2024

Acţiune a poliţiştilor dâmboviţeni În perioada 25 – 27 decembrie 2009, cadrele Poliţiei Oraşului Găeşti au organizat şi executat o acţiune pentru prevenirea producerii unor fapte cu violenţă. Cu această ocazie, au fost controlate 96 de autovehicule, iar 122 de persoane au fost legitimate. În total, au fost aplicate 39 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 7.440 de lei, dintre care: – Legea 61/1991 = 6 = 4.000 de lei; – O.U.G. 195/2005 = 33 = 3.440 de lei. De asemenea, au fost reţinute două permise de conducere, ambele pentru conducere pe drumurile publice a autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice; două certificate de înmatriculare au fost retrase. În această perioadă, Poliţia acordă o importanţă deosebită informării cetăţenilor cu privire la măsurile preventive pe care trebuie să le adopte pentru a nu deveni victime ale unor infracţiuni. Astfel: – Aveţi grijă de bunurile dumneavoastră atunci când vă aflaţi în locuri aglomerate, la piaţă, în magazine, în mijloacele de transport în comun etc.! – Nu afişaţi ostentativ bunurile de valoare atunci când vă aflaţi în locuri publice! – Nu vă lăsaţi copiii nesupravegheaţi şi nu le permiteţi să poarte cheia locuinţei la vedere! – Nu consumaţi în exces băuturi alcoolice, comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool! – Portmoneul nu se aşează niciodată la vedere sau în bagaje, deasupra cumpărăturilor; locul cel mai sigur pentru păstrarea portmoneului este buzunarul de la piept, din interiorul vestimentaţiei! – Feriţi-vă de priviri indiscrete când scoateţi banii! – Evitaţi transportarea unor sume mari de bani sau valori dacă nu vă luaţi măsuri de siguranţă corespunzătoare! – Atenţie la colindători! În preajma Sărbătorilor de Iarnă, răufăcătorii pot profita de buna-credinţă a cetăţenilor şi, deghizaţi în colindători, pot fura din locuinţele ale căror uşi le sunt deschise sau din locuinţele pe care le găsesc descuiate. – Asiguraţi-vă uşa locuinţei cu încuietori performante! Cu stimă, Biroul de Presă