lun. dec. 23rd, 2024

“Organigrama oraşului Găeşti nu a avut şi nu are pe nimeni care să se ocupe de proiecte cu finanţare guvernamentală sau europeană.

Am vrut să fac o modificare de organigramă în cadrul aceluiaşi număr de posturi, pentru că oricum nu aprobă nimeni angajări şi posturi suplimentare, ca să înfiinţez un astfel de compartiment.

În Consiliul Local au respins organigrama.

Vreau să vă aduc la cunoştinţă că, din câte am discutat cu toţi colegii primari de comune şi oraşe, suntem singurul oraş care, până la ora actuală, nu a obţinut nici un ban de la UE, decât cele pe apă şi canalizare care nu sunt obţinute de oraş.

Acestea au fost accesate prin Compania de Apă. Probabil că cei din Consiliul local îşi doresc în mod consecvent ca Găeştiul să rămână singurul oraş care să nu obţină nici un ban de la UE”, spune primarul Găeştiului, Dan Iacobuţă.