Din cei 8 luptători deplasaţi la Bucureşti la „Cupa României – Sei Budokai”, sportivii de la clubul găeştean „Sei Budokai”, antrenaţi de Georgică şi Nicu Dragne, s-au întors cu 7 medalii. Astfel, 3 dintre ele au fost de aur, una de argint şi alte 3 de bronz. La categoria 30 kg, Mihai Bratu a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. La fel şi Marian Purcel (categ. 40 kg) şi Nicolae Dinu (categ. 45 kg). Medalia de bronz a fost obţinută de Răzvan Duţă la categoria 65 kg. Răzvan a fost implicat în „meciul zilei”, unde a luptat cu multiplul campion naţional şi european Alin Chirea. Spectatorii din sală l-au văzut învingător aclamându-l îndelung pe sportivul nostru. Arbitrii meciului, însă, l-au văzut câştigător pe bucureşteanul Chirea, ţinând cont probabil că acesta era „acasă”. Ionuţ Grindei la 30 kg, Dănuţ Purcel la 35 kg şi Marian Nicolae la 60 kg au obţinut medaliile de bronz pentru clubul găeştean. Trebuie menţionat ca victoriile luptătorilor noştri au venit în urma unor meciuri în sistem”piramidă”, nu după confruntări intercluburi, mult mai facile. Sportivii de la „Sei Budokai”speră să repete rezultatele pe 18 noiembrie a.c. la Gala „Confruntarea titanilor III” din oraşul nostru. Ei vor fi implicaţi atât în meciuri de kickboxing, cât şi de MMA. Aici, Răzvan Duţă va avea din nou un meci greu cu Constantin Rădoi, multiplu campion MMA de la Ager Târgovişte. Recunoaşterea valorii luptătorilor noştri a venit şi prin includerea în loturile naţionale a lui Marian Purcel şi Răzvan Duţă, rămânând în discuţie şi Nicolae Dinu. Antrenorii Georgică şi Nicu Dragne au ţinut să mulţumească în mod special tuturor sponsorilor avuţi pe parcursul întregului an 2011, dar şi conducerii Colegiului Naţional „Vladimir Streinu” şi Grupului Şcolar „Iordache Golescu”, pentru punerea la dispoziţie a sălilor de sport şi instruirea majorităţii sportivilor clubului, scrie Cronica Găeştiului.