Dum. dec. 22nd, 2024

carte Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, Arhiepiscopia Târgoviștei a oferit Complexului Național Muzeal Curtea Domnească din Târgoviște, prin intermediul sectoarelor Cultural și Comunicații Media și Învățământ și Activități cu Tineretul, pentru înzestrarea bibliotecii Ansamblului brâncovenesc de la Potlogi, cele mai importante 50 de volume publicate în ultimii 17 ani, la inițiativa Înaltpreasfinției Sale, de către editura Eparhiei noastre.
   Biserica noastră strămoșească a considerat întotdeauna cultura, în general, și cartea, în special, ca mijloace de manifestare a creativității și specificității umane, sub inspirația Duhului Sfânt, de acea, primele cărți au fost tipărite sub patronaj eclezial, la fel cum primele școli au apărut în tinda bisericilor și a mânăstirilor noastre.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI