La o zi după ce familia Ganea a fost lovită de o tragedie cumplită, pierderea micuțului Alexandru, fiul cel mare al lui Ionel Ganea, George, a transmis un mesaj copleșitor.

Vizibil afectat, acesta face un apel la public, rugând oamenii să nu-i mai judece părinții, care trec prin momente de neimaginat.
George Ganea a ales să-și exprime durerea pe Instagram, unde a postat un text emoționant dedicat fratelui său, Alexandru, care s-a stins din viață vineri, la doar doi ani.
“De când ai venit pe lume tatăl nostru și mama ta Monica au fost cei mai fericiți, din prima zi de când te-ai născut au fost non-stop cu tine, au avut grijă de tine și ți-au oferit tot ce-au avut ei mai bun”, a scris George, adăugând: “Ai plecat prea repede dintre noi dar ne-ai adus familia mai aproape ca niciodată, te vom iubi pentru totdeauna. Dumnezeu să aibă grijă de tine suflet pur, nu o să te uităm niciodată”.
Apelul lui George Ganea
Ionel Ganea și Monica au fost criticați aspru în mediu online în urma accidentului în care a fost implicat fostul internațional, iar George a cerut compasiune pentru părinții săi.
“Și pentru lumea care îi judecă sau i-au judecat e de ajuns ca trebuie să trăiască cu suferința asta toată viața, așa ca va rog nu-i mai judecați pentru ca doar Dumnezeu poate face asta”, a încheiat fiul lui Ganea.
Tragedia s-a produs vineri, 6 iunie, când Alexandru Ganea s-a stins la un spital din Târgu Mureș. El se afla în comă indusă de aproape o lună, în urma unui grav accident rutier petrecut între Hurez și Făgăraș. Copilul, în vârstă de doi ani, a suferit traumatisme craniene severe după ce a fost proiectat în bordul mașinii. La momentul impactului, acesta se afla pe scaunul din față, fără a fi asigurat în scaun special pentru copii.
sursa: sport.ro