Ca urmare a sesizării privind incidentul legat de infestarea bacteriologică a apei potabile în Staţia de alimentare cu apă potabilă Pucioasa, comisarii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Dâmboviţa au efectuat controale la Staţia de epurare Fieni aparţinând SC Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa, precum şi la Unitatea Administrativ Teritorială Fieni (Primăria Fieni) şi SC Neval Prod SRL Pietroşiţa. În urma acestor controale s-au constatat următoarele:
● infestarea bacteriologică a acumulării Pucioasa (amplasată pe râul Ialomiţa) a fost cauzată de evacuarea de ape fecaloid-menajere neepurate în râul Ialomiţa, coroborată şi cu alţi factori favorizanţi poluării;
● evacuarea s-a făcut prin canalizarea de ape pluviale a oraşului Fieni, aflată în administrarea Unităţii Administrativ Teritoriale Fieni (Primăria Fieni), ca urmare a unor intervenţii la reţeaua de canalizare menajeră, în vederea remedierii unor avarii. De aceste reparaţii este responsabilă SC Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa SA, în calitate de operator;
● cu ocazia verificărilor din teren au fost depistate gospodării ce aveau racordată canalizarea menajeră la reţeaua de colectare a apelor pluviale. S-a dispus reprezentanţilor UAT Fieni emiterea de somaţii către aceşti cetăţeni în vederea racordării gospodăriilor la canalizarea menajeră;
● În urma controalelor efectuate, s-a constatat că Staţia de epurare Fieni – etapa nouă, nu deţine acte de reglementare din punct de vedere al protecţiei mediului. – cu aceeaşi ocazie s-a constatat că SC Neval Prod SRL Pietroşiţa a modificat fluxul tehnologic al apelor uzate, fără a notifica autorităţile de mediu.
S-au dispus măsuri de remediere a deficienţelor constatate, fiind aplicate următoarele sancţiuni contravenţionale: SC Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa SA a fost sancţionată cu amendă în valoare de 50.000 lei pentru funcţionarea fără autorizaţie de mediu a Staţiei de epurare Fieni – etapa nouă şi 50.000 lei pentru lipsa sistemelor de supraveghere a canalizării de ape menajere din oraşul Fieni, fapt ce a condus la evacuarea apelor uzate în râul Ialomiţa.
Unitatea Administrativ Teritorială Fieni (Primăria Fieni) a fost sancţionată cu amendă în valoare de 50.000 lei pentru lipsa sistemelor de supraveghere a canalizării de ape pluviale a oraşului Fieni, fapt ce a condus la evacuarea de ape uzate fecaloid-menajere în râul Ialomiţa. SC Neval Prod SRL Pietroşiţa a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 50.000 lei pentru lipsa notificării către autorităţile de mediu cu privire la modificarea fluxului tehnologic al apelor uzate. Reprezentanţii Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Dâmboviţa vor efectua în perioada imediat următoare controale la Unităţile Administrativ Teritoriale aflate în amonte de Acumularea Pucioasa, în vederea depistării şi eliminării evacuărilor de ape fecaloid-menajere în râul Ialomiţa.
Reprezentanţilor Unităţilor Administrativ Teritoriale aflate în amonte de Acumularea Pucioasa li se vor stabili măsuri cu termene stricte în acest sens. Vom desfăşura în continuare acţiuni de control în zonă, în cazul în care se vor constata încălcări ale legii, urmând a fi aplicate prevederile acesteia. comisar şef Garda de Mediu Dâmboviţa, Ionuţ Bănică