Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au reținut, pentru de 24 de ore, pe bază de ordonanță, doi bărbați, în vârstă de 20 și 44 de ani, bănuiți de comiterea infracțiunii de lovire sau alte violențe.
În urma cercetărilor efectuate, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, s-a stabilit faptul că, la data de 23 noiembrie a.c., bănuiții, în timp ce se aflau în extravilanul orașului Găești, ar fi agresat fizic un bărbat, de 21 de ani.
Cei în cauză vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, pentru dispunerea unor măsuri preventive.
În cauză, cercetările continuă, sub supravegherea procurorului de caz.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
sursa – IPJ Dâmboviţa