29 martie 2024

Găeşti – Tânăr şi neliniştit! Fără permis, dar cu alcoolemie de speriat!

www.mariusbuga.ro_images_alcoolAlege viaţa! Nu conduce sub influenţa băuturilor alcoolice !

La data de 30 iunie a.c., poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti au oprit pentru control, pe DN 7, un autoturism condus de numitul R.M., de 24 de ani, din localitate.

Întrucât conducătorul auto emana halenă alcoolică, poliţiştii au procedat la testarea acestuia cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la o unitate spitalicească pentru prelevarea de mostre biologice în vederea stabilirii îmbibaţiei alcoolice.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate, a reieşit faptul că tânărul nu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Pe numele acestuia, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „ conducere pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere” şi „conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge”.

Poliţia rutieră atrage atenţia şoferilor în ceea ce priveşte conducerea autovehiculelor sub influenţa băuturilor alcoolice:

  • Consumul de alcool este incompatibil cu activitatea de conducere a autovehiculelor, constituind un important factor de risc pentru şoferi, pasageri şi ceilalţi participanţi la trafic  şi determinând astfel creşterea şanselor de implicare în accidente rutiere;

  • Persoanele care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, depistate în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge riscă pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani;

  • De asemenea, pe timpul cercetării penale permisul de conducere este reţinut, fără drept de circulaţie; 

  • Refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune prelevării mostrelor biologice necesare în vederea stabilirii alcoolemiei se pedepseşte cu închisoare de la 1 la 5 ani;

  • În cazul în care conducătorul auto prezintă o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 g/l alcool pur în sânge,  fapta constituie contravenţie şi este sancţionată cu 9 până la 20 de puncte amendă, iar ca sancţiune complementară se va dispune suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial